2013-03-19-22.38.46.jpg

Va multumesc, domnule Clayderman!

Vacantele mele de vara erau mereu impartite intre ochiul atent al mamei si cele trei perechi de ochi din satul copilariei: bunicii si matusa mea cu 14 ani mai mare, un fel de sora serioasa. Cand s-a maritat cu unchiul meu, m-am bucurat pentru ca avea o fata de om bland, dar mai ales pentru ca adusese in casa bunicilor mei un casetofon dublu caruia i-am dat tarcoale vreo 3 zile. Florin avea doua casete care mi-au atras atentia: una cu Sandra pe care o punea mereu caci melodia ei, Loreen, avea un refren care aducea cu numele lui (fLoreeeen) si una maronie pe care zambea candid un domn frumusel si bine pieptanat: era Domnul Richard Clayderman.

Contrar asteptarilor, nu zbantuita Sandra a fascinat-o pe copila de 9-10 ani, ci acordurile melodioase ale lui Clayderman care au rasunat prin vechea casa batraneasca o vara intreaga, spre disperarea tanarului cuplu. Avea 14 melodii si, daca voiam sa reascult o piesa, derulam banda cu un creion. Reusisem sa deslusesc toata linia melodica si sa fiu vrajita pe vecie de atingerile delicate ale clapelor, asa cum credeam ca doar Domnul Clayderman stie pe lume. Caseta a fost, bineinteles, confiscata si ascultata in momente de nostalgie adolescentina, nu la fel de des ca in acea vara glorioasa, dar niciodata uitata pe deplin.

Am gasit-o acasa. Iat-o:2013-03-19 22.38.46

Apoi a aparut calculatorul si CD-urile audio pe care intrau tot atatea melodii cat pe-o caseta dar pe care nu era nevoie sa le derulezi cu creionul. Nu imi amintesc cine mi-a facut o bucurie prin liceu, dar in mainile mele a ajuns un CD mp3 pe care scria “R. Clayderman ALL.” In total, vreo 6 ore de muzica neintrerupta care l-au readus pe pianistul meu preferat inapoi in boxele mele albe. Din acel moment, Domnul Clayderman a devenit un tovaras nelipsit de la orele mele de studiu inainte de teze si olimpiade.

In liceu ma indragostisem de un baiat care terminase seminarul teologic si care, pe cat era de destept si de fascinant, pe atat era de golan. Nu stiu cum ajunsese sa puna ochii pe mine, dar la prima noastra intalnire m-a asteptat in fata blocului cu muzica data la maxim. Nu erau manele si nici house, asa cum si-ar fi inchipuit unii, dar, fara sa ii fi povestit despre slabiciunea mea muzicala, masina Duhului (asa ii spuneam) era invadata din toate directiile de cristalinele sunete ale lui R.C. Pentru o vreme, am crezut ca Duhul era sufletul meu pereche, in special din cauza acestei coincidente, dar n-a fost sa fie: ochii lui negri aveau un deficit de atentie si se pironeau pe orice purtatoare de fusta. A fost prima oara cand in mintea mea nu se legau doua lucruri: cum poate un om atat de sensibil (si presupus evlavios) sa fie atat de… lumesc?

Cu primul meu prieten serios am luat lucrurile in propiile maini: i-am facut eu un CD, intocmai ca adolescentii dinaintea mea care isi faceau mixtape-uri in incercarea de a transmite mesaje prin muzica. Mesajul meu era: “Daca nu esti sensibil cum vreau eu, vei deveni! Si o sa-ti placa.” CD-ul a aterizat prin combina lui de acasa, fix la timp pentru povestea noastra de iubire.

Din nefericire, tot acel CD a fost si soundtrackul despartirii noastre si o vreme m-am temut ca si povestea mea de dragoste platonica si nevinovata cu R.C s-a sfarsit la fel de fulgerator. Eram in clasa a 12-a si aveam mult de invatat, caci, inca de pe-atunci mi-am impus ca doar munca te poate scoate din ghearele tristetii, fie ea si una de adolescenta, dar destul de dramatica chiar si pentru unii adulti. La un moment dat, m-am surprins intrebandu-ma ce-mi fura mai mult concentrarea: dorul de iubitul meu sau lipsa coloanei sonore perfecte pentru orele de studiu? Raspunsul era, evident, iubitul, dar am considerat ca sunt suficient de matura incat sa-l reinventez eu pe Domnul Clayderman in subconstient si sa nu-l mai asociez cu despartirea, ci cu ambitia pe care o aveam pentru examenele care ma asteptau.

Invatam de la 10 la 4-5 dimineata cu mici pauze pentru ca in casa era liniste si nu existau tentatii. La inceput, dadeam “play” celor 6 ore de muzica si turuiam comentarii la romana si momente marcante din istoria romanilor. Dupa o saptamana de ritm biologic rasturnat, am decis ca Domnul Clayderman e mai potrivit sa-mi vegheze somnul si sa mascheze sunetele casei. Dormeam exact cele 6 ore si ma trezeam ca programata cand se sfarsea ultima melodie, perfect odihnita. Reteta a functionat cu succes si afirm si acum cu tarie ca Domnul Clayderman a fost ingredientul meu secret care m-a trecut cu bine prin examenul Cambridge, Bac si admitere. Singura problema a fost, ca orice actiune perpetuata pe mai mult de 21 de zile consecutive, ca devenise un obicei sa adorm exclusiv pe muzica lui. Prelungisem playlistul cu o ora jumatate in afara zilelor de studiu si, daca incercam sa ies din tipar, nu puneam geana pe geana.

Cand m-am mutat la Bucuresti, adusesem cu mine vechiul calculator care facea ca o locomotiva, drept pentru care colega mea de garsoniera a decis dupa o saptamana de vajaiala ca nu se mai poate si e treaba mea cum adorm. Dupa 3 zile aratam ca un zombie, mai rau ca dupa despartirea de iubitul meu si, intr-un trist final, am cazut intr-un somn profund fara de pian.

Obiceiul s-a repetat in sesiuni, dar nu cu aceeasi frecventa, caci din 3 colege de apartament, nicuna nu putea sa invete cu muzica si nu aveam un laptop cu care sa ma refugiez in casti in noptile albe. Totusi, toate au inteles cand, suferind din nou din iubire, ma inchideam in camera cu luminile stinse si ma linisteam intr-o maniera obsesiva pe o intrerpretare din Gymnopedie de-a Domnului Clayderman. Intram plangand si ieseam cuprinsa de zen-ul pe care doar intre clapele muzicii lui il regaseam.

Pe vremea aceea nu eram consumatoare de evenimente culturale din Bucuresti si nu-i descoperisem resursele nelimitate de potolire a spritului flamand. Vazusem totusi un afis cu candidul zambet al Domnului atent pieptanat, dar un bilet la Ateneu era un vis prea indepartat pentru bugetul meu de studenta, asa ca am inghitit in sec si m-am plimbat agale pe treptele Ateneului in speranta ca undeva, pasii mei si ai Domnului R.C. se vor suprapune. In seara concertului m-a sunat un prieten spunandu-mi ca are o veste, dar nu stie daca e buna sau rea: avea bilete la Clayderman pentru mine! A facut o pauza potrivita cat sa-mi taie respiratia si sa-mi inmoaie genunchii, numai ca sa adauge ca biletele sunt la el si e blocat in drumul de intoarcere dinspre Brasov. Am plans de ciuda, jurandu-mi ca in viata asta n-o sa mai treaca astfel de ocazii pe langa mine.

Juramantul din acea seara a devenit realitate cand, intr-o zi caniculara, am primit o vizita de la un domn foarte vesel la biroul nostru unde se auzea muzica in surdina in timp ce eu invatam lucruri complicate la noul meu job. M-a intrebat ce ascult si i-am raspuns fastacita ca e un playlist de pe YouTube cu o ora de Richard Clayderman. I-am explicat ca sunt o veche admiratoare si ca muzica lui a devenit sinonima cu linistea, concentrarea si momentele mele de maxim randament profesional, dar si spriritual. In acel moment, a parut ca are o revelatie si a scos iPadul cautand frenetic ceva. Dupa cateva minute mi-a zambit complice si m-a intrebat: ce-ai zice daca l-as invita sa cante la Bucuresti? L-am rugat sa nu glumeasca cu asa ceva, caci sunt trecuta printr-o astfel de amagire si n-as mai rezista. La cateva saptamani dupa aceea, am primit un telefon de la el, de data aceasta doar cu o veste buna: Domnul Clayderman confirmase concertul din 21 martie si urma sa-l cunosc!

Azi, odata cu aniversarea a trei ani de blog, ma voi duce la repetitii si voi da mana cu cel care s-a ingrijit, fara sa stie, de linistea si micile mele succese. Nu stiu daca ati avut vreodata ocazia sa va cunoasteti un idol, un model, un om pe care il admirati extrem de mult. Daca da, inseamna ca stiti ce emotii am. Daca nu, va doresc din inima sa aveti ocazia pe care o sa o am eu in curand, caci toata vorbaria asta cu dorintele lansate in Univers care devin realitate nu e doar un marketing american, ci se intampla cu adevarat, in toate sferele vietii noastre. Trebuie doar sa ne dorim suficient de mult si sa credem, chiar daca e doar o ambitie de a strange (cu delicatete) mana unui pianist.

De aniversarea blogului, vreau sa ofer un bilet dublu la concertul de joi, ca sa impartiti cu mine aceasta bucurie. Voi face o tragere la sorti si voi alege cu random.org o persoana care imi lasa un comentariu… despre orice ii va trece prin cap. Va multumesc pentru trei ani minunati, e una dintre marile mele fericiri sa scriu aici Smile

Update:

1. Mihai, o sa primesti un mail, Random.org a decis ca maine o sa fii in sala la concert.

2. A fost magic, mai mult decat am sperat vreodata!


  28 Comentarii

  1. carmen   •  

    Felicitari ptr visul implinit, astfel de momente sunt extrem de rare, cred ca te simti ca si cum ai castigat la loto! Savureaza momentele de bucurie, o sa ai ce povesti peste ani si ani.

  2. Claudia   •  

    Ce bine zici, Carmen! Am castigat la Loto!!!:D

    Iti multumesc mult ca ma citesti :) happy anniversary!

  3. Claudiu   •  

    Felicitari pentru blog. Abia astept sa ne vedem la concert ;)) Trebuie mai intai sa pun o pila la random.org ca data trecuta am iesit primul de „sub linie”

  4. Cougar   •  

    la fiecare nou alineat mă pregăteam să citesc: „de aceea am ales să folosesc produsele..”. n-ai idee ce bine-mi pare că nu.

    • Claudia   •     Author

      Desi nu e un mare fan al putinelor advertoriale, Cougar e o prezenta tonica si constanta aici si pentru asta ii multumesc! :)

  5. B.   •  

    Fascinanta povestea ta cu acest domn Clayderman :)

    Gusturile muzicale mi s-au definit in perioada liceului, perioada in care imi placea sa cred ca-s mai rebel si mai insensibil, iar desele mele esecuri in dragoste m-au indreptat spre muzica rock. Deci Clayderman n-a fost o optiune mult timp, din pacate. Timpul maturizeaza si am revenit la sentimente mai bune fata de domnia sa si fata de multi altii.

    Ce e si mai fain e faptul ca nu-s singurul care asociaza diverse melodii marcante cu anumite persoane. Pentru mine, unele pasaje descriau anumite momente din fostele relatii, altele doar anumite gesturi care ma impresionau. Refuzurile greu de suportat le-am „inecat” in Audioslave – Like a stone.

    Dupa ce-am citit articolul mi-am dat seama de ce aveai emotii asa mari aseara. Ma bucur pentru tine ca ai ocazia sa-ti intalnesti idolul, frumos cadou aniversar. Du-te acolo, simte-te bine, asta-i „pohta ce-ai pohtit” :)

  6. Irina   •  

    Felicitari, Claudia! Esti mereu o prezenta agreabila si te rog sa ramai asa. La mai multe posturi si idei frumoase!

  7. Cougar   •  

    (nu te baza nici pe „tonică”, nici pe „constantă”.)

  8. ich   •  

    cute..eu in liceu ascultam Kuschelrock..daca cunosti colectia de casete…:)…mi-a placut articolul pt ca m-a aruncat un pic in trecut…si am zambit.:D..
    ma bucur pt tine..have fun maine..:D..

    pup

  9. Andra   •  

    Scumpa mea, nu pot decat sa ma bucur pentru aceasta oportunitate minunata de a-l cunoaste pe cel care a compus muzica inimii tale. Inteleg tare bine ce inseamna acest lucru si abia astept sa te aud povestindu-mi, cu zambetul tau minunat, cum a fost intalnirea cu domnul Clayderman.

  10. Claudia   •  

    B. – Multumesc frumos, azi sunt chiar foarte fericita :)

    Irina – Iti multumesc ca ma citesti si ma bucur ca revii cu placere aici :)

    Ich – Multumesc frumos! Happy Anniversary! whooohooo!

    Andra – Multumesc honey, sper din suflet sa li se intample tuturor. Sa vina Armin!!!

  11. Loredana   •  

    M-a emotionat articolul, Balada pentru Adeline este prima melodie mai complicata pe care am invatat-o la pian si de aceea Clayderman reprezinta mult pentru mine.

  12. AndaD   •  

    La multi ani blogului tau! Marturisesc ca iti citesc mereu postarile si apreciez optimismul si pasiunea cu care scrii. Felicitari!

    • Claudia   •     Author

      Loredana – ce te invidiez ca stii sa canti la pian! :)

      Anda – Multumesc frumos ca ma citesti. Sa revii mereu cu placere aici! >:D<

  13. AlinaC   •  

    Felicitari si la multi ani pentru blog! Si felicitari pentru intalnire! :)

  14. mihai   •  

    Bai, nu prea inghit eu povesti d-astea siropoase, dar cu asta ai reusit sa ma faci praf. Bravo! Asta zic si eu vis implinit. Chiar mi se pare tareeeeee.

  15. Violeta Costin   •  

    Multi ani inainte cu articole inspirate :)

    Abea astept sa citesc despre intalnirea cu idolul tau.

  16. ioana   •  

    Balada pentru Adeline sau cum spui „Te iubesc” fara cuvinte. Asta imi sugereaza aceasta melodie care m-a facut acum multi ani de zile sa il descopar pe Richard Clayderman.

  17. Georgiana   •  

    La multi ani blogului si sa ne scrii la fel de frumos si in continuare! :)

  18. Adina   •  

    Foarte emotionant articolul tau. Mi-a adus aminte de perioada liceului cand ascultam obsesiv coloana sonoara de la Lord of the Rings in timpul studiului si Led Zeppelin in timpul somnului, incat imi era dificil sa imi imaginez cum ar fi fost aceste activitati fara muzica respectiva. Cred ca vei avea parte de un moment magic maine si va fi intr-un fel incununararea acelor ani. E un sentiment extraordinar sa cunosti intr-un final acea persoana mult admirata, pe care nu credeai ca vei ajunge sa o privesti drept in ochi sau sa-i vorbesti vreodata. Distractie frumoasa maine seara si la cat mai multi ani frumosi blogeristici!

    • Claudia   •     Author

      Multumesc mult, Adina! a fost, intr-adevar, una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele :)

  19. Elena Chiru   •  

    La multi ani! Imi place mult muzica domnului Richard Clayderman :)

  20. iuly   •  

    Dacă ai şti cât sunt de încântată pentru bucuria ta! Şi eu am trăit un sentiment asemănător, dar cu o piesă de teatru citită în liceu şi văzută pusă în scena abia acum mai bine de un an, nu cu un muzician atât de renumit. Din experienţă îţi spun că multă vreme după experienţa asta (dacă nu pentru totdeauna) o să asociezi cu starea de linişte sufletească nu numai împlinirea dată acordurile muzicii lui, ci şi starea de exaltare din momentul întâlnirii. Ciudat cum emoţiile astea joacă la dublu! 😉

    P.S. La multi ani blogului, şi la cât mai multe articole la fel de purtătoare-de-emoţii!

  21. Claudia   •     Author

    Multumesc mult, Iuly! Ai dreptate cu emotiile duble, nu m-am gandit la asta, dar e clar ca il voi asocia mereu cu o stare de bine, fie ca e liniste, fie ca e bucurie pura, caci exact asa a fost.
    O sa povestesc in curand episodul intalnirii, sper sa fie purtator de emotii si pentru voi, caci pentru mine a fost cum nici nu-mi inchipuiam :)

  22. Lavinia   •  

    Felicitări!! Deși nu am lăsat niciun comentariu până acum, citesc de ceva timp articolele tale și mereu o fac cu drag. Succes în continuare și să scrii mereu la fel de sincer și plăcut :)
    P.S. You’re such a lucky girl! 😀

  23. Pingback: Eu si…Richard Clayderman | mihai vasilescu's blog

  24. Pingback: mihai vasilescu blog | Eu si…Richard Clayderman

Dă-i un răspuns lui Elena Chiru Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *