Ultimele săptămâni în garsoniera portocalie
Faptul că mă atașez repede de locuri și de anumiți oameni poate fi văzut uneori ca un defect. Văzut de mine atunci când vine vremea să mă despart de ei…
Sunt ultimele săptămâni în care o să locuiesc în mica garsonieră portocalie. Am decis că am crescut suficient de mare încât să am nevoie și să îmi permit să locuiesc într-un apartament iar, deși am iubit căsuța asta înghesuită, nu mai e de-ajuns și bagajele și nevoile mele au crescut mai mult decât ne pot ține pereții puțini de aici.
Oftez și îmi vine să râd în același timp. Nu mai pot locui într-o casă cu doar două uși: cea de la intrare și cea de la baie, în care întru în toate camerele de cum pășesc pragul, în care gătesc în sufragerie și mănănc în dormitor și atunci când mă certam cu vreun iubit n-aveam ce ușă să trântesc după mine decât cea de la baie, acțiune ce nu putea fi considerată o victorie. Dar aș fi putut să locuiesc forever într-un loc unde liniștea e perfectă, unde, deși nu bate direct soarele (e pe nord), avea o lumină ocrotitoare, iar când voiai să dormi până târziu nu era nevoie să tragi jaluzelele, unde atunci când plouă se auzea ca într-o mansardă și vara era răcoare…
O să-mi fie dor de pereții ciudați cu octogoanele portocalii pe pereți de care m-am lipit a oboseală, a profundă tristețe, a bucurie copleșitoare. O să-mi fie dor de cuptorul ciudățel în care am învățat până la urmă să fac cheesecake și brioșe. O să-mi fie dor de cel-mai-mic-șifonier-din-lume în care am reușit mereu să-mi organizez majoritatea hainelor. Și o să-mi fie sigur dor de canapeaua imensă și comodă în care mi-am purtat și insomniile și somnul și unde mi-am petrecut cel mai mult timp.
O să-mi lipsească proprietara. Nu știu ce relații aveți cu proprietarii voștri, dar a mea era o zână: foarte cumsecade, discretă, elegantă și plăcută. Ne-am înțeles foarte bine și odată la câteva luni, când venea după chirie, îmi aducea tort, prăjituri, tarte sau flori… Da! Atât de drăguță e! Mai găsesc eu oare așa un proprietar? Mi-e rușine și să sper.
Îmi doresc puține lucruri de la noua casă. Așa se întâmplă când pornești cu așteptări mici, mici de tot. Dar e ceva la care aș ține mult: o bibliotecă și un fotoliu de citit. Nu e musai, dar dacă le-aș vedea într-o vizionare, aș scoate bani și-aș pregăti pixul de semnat.
Adică așa:
Foto: http://readingisfashionable.com
Sau așa, mai abstract.
Foto: www.christinethornton.com
Intenționez să fac mișcarea în luna noiembrie și să mă mut tot în Tineretului (exclusiv). Deci dacă auziți ceva, dați un semn, dacă știți pe cineva care ar fi interesat să îmi ia locul, la fel. Mă duc să mă întind pe canapea și s-o îmbrățisez.
Buna Claudia,
Eu as fi interesata, atat de interesata incat atunci cand ti-am scris mesaju,l in privat, pe facebook, am avut emotii frumoase, aproape ca cele de indragosteala.:) abia astept raspunsul tau!
Haha, adorabil 😀 Sa stii ca e o indragosteala capricioasa
Hai sa vedem ce zice Cupidon!
Intradevar, proprietara este o doamna. Ti-as povesti eu cateva patanii cu proprietari dar as strica nota pozitiva a articolului.
Iti doresc succes, sa-ti gasesti un apartament comod si calduros, asa cum doreste inimoara ta!
Alina,
Multumesc, mi-a prins bine urarea ta
Am gasit, exact cum mi-am dorit!
Draga Claudia, ai putea oricand sa iti schimbi cariera si sa fii un agent de vanzari de neoprit.
In alta ordine de idei, mi-ar placea si mie sa aflu mai multe detalii. Merci!
Marina, Saptamana viitoare pun la punct detaliile cu proprietara (nu stiu daca a gasit sau nu pe cineva) si iti dau un mail cu ceva poze etc. E bine asa?
Ok, astept un semn de la tine. Merci!