Trei ani de online
Acum vreo trei ani îmi luam inima-n dinți și decideam să accept invitația de a mă alătura twitteriștilor la o petrecere în Silver Church. Nu știam pe nimeni decât din ce citeam pe Twitter și ce discutam cu toții acolo, așa că am zis că nu poate să se întâmple nimic dacă mă duc într-un loc aglomerat cum era Silver. Și ce bine că m-am dus! Atunci am făcut cunoștință cu o mică parte dintre ei și am decis că sunt oameni de ispravă.
Din seara aceea m-am dus din ce în ce mai des în locuri unde mă puteam vedea cu ei și, cu fiecare întâlnire, cunoșteam din ce în ce mai mulți oameni. La început doar pe cei mai noi în comunitate, ca și mine și apoi din ce în ce mai mulți ”veterani.” Azi mă laud cu faptul că știu multă lume, că unii dintre ei îmi sunt prieteni buni, că unii mă consideră și pe mine prietenă și că mă pot baza oricând că voi primi un sfat, o vorbă bună și o critică constructivă de la oricare dintre ei.
Unii dintre cei din online nici nu știu cât de multe m-au învățat și ce exemplu au fost pentru mine. Alții nu știu că o vorbă de-a lor poate fi cea care a aprins în mintea mea o dorință, un plan sau o promisiune. Unii mi-au alinat niște suferințe prin cuvintele pe care le scriau pe blog ca și cum ar fi făcut-o direct pentru mine, alții m-au biciut cu cuvintele înșirate de ei în spațiul virtual.
Mulțumită acestor trei ani, azi sunt o altă persoană. Dacă mi-ar fi spus cineva ce se va întâmpla după acea petrecere, aș fi zis că fabulează. Dacă mi-ar fi prezis că din online voi atrage cele mai frumoase experiențe din viața mea, că voi iubi și urî, că îmi voi reorienta cariera la 180 de grade, că voi avea oameni ca voi care să-mi scrie lucruri de bine sau că voi ține un discurs la o conferință aș fi zis că mă confundă.
Și iată că s-au întâmplat și nu trece zi în care să mă minunez la ce înseamnă o decizie luată la momentul potrivit. Nu mai amânați lucurile, nu stați în case, nu evitați situațiile necunoscute! Fiți acolo, în miezul lor și pregătiți-vă să vă bucurați de ce vă pregătește viața.
Și apropo, vă mulțumesc vouă, celor care mă citesc, mai des, mai rar… prezența voastră aici mă onorează!
Tweet
La multe articole inspirate!
Multumesc mult, Dana! Asa sa dea firul de net 😛
Multi inainte 😀
Sa fie inca vreo 30..Poate peste catiiva ani ne intalnim cu totii in 3.0 ;))
Multi ani inainte!
Sa ne citim cu bine…
Cam acelasi feeling il am si eu de patru ani incoace
E un feeling care se amplifica pe masura ce trece timpul si e un hobby de care nu o sa ma plicitisesc prea curand
Sa ne citim cu bine multa vreme! 😀
La mai mare si mai mult (succes) si felicitari pentru ce ai realizat pana acum!
Buna idee ai avut acum 3 ani si speram sa te avem langa noi multiiii aniii :*
Cee frumos sa te poti uita in trecut cu zambete si in viitor cu provocare! Felicitari si multe experiente memorabile si de acum inainte!
Multumesc mult! Am asa un feeling bun zilele astea si mi-am amintit cu drag de acea perioada 😀
Multi multi inainte. Nici nu sti ce onoare si bucurie ne faci in fiecare zi ca te putem citi.. ca putem uneori rezona cu gandurile tale frumoase…
Sper sa scrii si de acum inainte cu aceeasi pasiune si duh al blandetii care te caracterizeaza.
Draga mea, pe lângă urările de bine și la mai mulți ani, ai uitat ceva, în online se fac petreceri la astfel de aniversări, deci unde bem? 😛
@Ionut – Uite, vezi? Exact mesaje ca ale tale ma determina sa fac asta mai cu drag! Multumesc mult!
@Ionut Bunescu – Ma gandesc sa dau un chef la 3 ani de blog. Trei ani de onlinereala e o aroganta pe care nu mi-o permit 😛
Eh, glumeam domniță dragă, doar te-ai obișnuit cu tipul ăsta de glume în 3 ani
@Ionut Bunescu – ah, si eu vorbeam atat de serios 😛 :)) Gotcha!
La multi multi ani de blog si onlinereala
La cat mai multi ani frumosi inainte!
@Georgiana @Daniel Va multumesc, asa sa ne fie tuturor
Multi ani inainte, honey! 😀 Promit sa invat si eu cat mai multe de la tine si de la toti ceilalti din mediul asta! Te pup!
Pingback: Recomandările zilei din blogosferă - 16.11.2012 • Chinezu