Să moară capra vecinului!
Nu știu dacă este o caracteristică balcanică, doar românească sau sunt oameni în toată lumea care își doresc să moară și capra vecinului. Expresia cu siguranță ne aparține 100%, pentru că pe cealaltă expresie – să împaci și capra și varza, deși e a noastră, nu știm s-o aplicăm decât atunci când ne convine.
Și de ce să-i meargă bine vecinului dacă mie-mi merge prost? De ce să îi accept succesul muncit și obținut cu sacrificii dacă pot să-l ruinez voit și să-l aduc în noroiul în care mă scald eu? Și, dacă putem fi amândoi reduși la aceeași nefericire, nu-i mai corect decât să fiu eu falit și el bogat? Păi normal că da!
Vă amintiți când, în școală fiind, dacă luați o notă mică vă apărați spunând că nici colegul de bancă n-a luat mai mult? Sau, mai rău, că nici cel mai bun din clasă nu s-a descurcat prea strălucit?
Aș vrea să înțeleg și eu de ce nu putem să fim motivați de succesul altora? De ce, în loc să ne consumăm energia prin a încerca să devenim noi înșine mai buni, ne spetim încercând să-i găsim defecte și nod în papură ca să-i minimizăm succesul în fața propriei noastre neputințe și nepriceperi?
E doar unul dintre motivele pentru care nu merge țara asta într-o singură direcție: Unul trage cu toată forța ”hăis!” și vin vreo 4 să tragă ”cea” numai ca să nu mergem în direcția celui care s-a gândit primul sau a găsit vreun drum nou.
Acest filmuleț (lăsând la o parte bip-bip-urile specifice populației rurale în exercițiul nervilor săriți), ilustrează perfect această zicală. Pentru că nu pot să dau exemplul care m-a făcut să scriu asta, vă invit să vizionați acest scurt metraj profund ironic sau sa citiți acest articol.
Și ca să ne înveselim pe final – acest articol excelent!
Credit foto: Trombon.ro
Tweet
Update: nu mai e valabila de mult zicerea „sa moara si capra vecinului”. Poporul roman a depasit acest moment, a avansat. Acum exista o alta practica: „sa moara vecinul sa-i iau capra”.
De, saracie mare si nevoi multe.
„sa moara capra vecinului, bai tata!, cand noi n-avem nici macar pe cine pune capra” stii de unde e asta? 😀
@Taraboste – aa, n-am stiut de update-ul asta. Ce bine ca nu mai au nimic cu caprele :))
@Daniel Rus – Nu stiu, si nici prietenul Google nu m-a ajutat
Lumineaza-ma
Pai asta este esenta Capitalismului. Oamenii sunt competitori intr-o cursa absurda impotriva … noastra si a naturii.
Claudia: http://www.youtube.com/watch?v=oC38DvXXuCY :))
Plus de asta, la urmatorul referendum cresc sansele USL de a se atinge cvorumul la cati vecini se casapesc intre ei.
Pingback: Sindromul caprei vecinului – Prostia ar trebui impozitata. Daca nu doare, macar sa coste
Ar mai fi si completarea, sa moara in chinuri nu alta, oricum astfel de persoane nu sunt tocmai foarte inteligente…
Pingback: polimedia.us/fain
Pingback: Capra vecinului–partea a doua. Studiu de caz: AQUA Carpatica | Claudia Tocilă