wlEmoticon-smile.png

Reguli de mers pe stradă în secolul 21

În ceea ce mă privește, atunci când sunt în poziție bipedă, fie că merg, fie că stau, funcționez după un singur principiu: Nu stau în drumul nimănui. Am mai scris despre asta aici, dar era vorba mai mult despre staționare și cred că e cazul să aduc o completare. Așa, să fie, în cazul în care va căuta cineva pe Google: Cum să mergi corect pe stradă?

1. Pe un trotuar normal nu e permis să mergi în rând mai mare de două persoane. Știm că sunt prietenii tăi, rudele, colegii, dar nu vreau să merg cu viteza ta, să fiu nevoită să mă scuz că n-am pe unde să trec, nu vreau să caut rute și să calculez cam pe unde aș încăpea, nu vreau să o iau pe stradă și nici să cer permisiunea să vă despart mâinile încolăcite.

2. Uită-te pe unde mergi! Îi știți pe aceia carora le reține privirea un cal verde pe-un perete și, deși continuă să meargă, ochii le rămân în diagonală, în latură apoi în spate… și când întorc gâtul la loc, fie întră într-un stâlp, felinar, semafor, om, mașină, baltă. Am pățit-o: am luat din plin un morman de gunoi pentru că aveam încredere că dacă mă țin de mâna mamei, pot să merg cu ochii închiși. Și mama avea încredere că n-are un copil care doarme când merge. Eram mică și eu…

3. Mergi cu viteza oamenilor, nu a broaștei țestoase. Te afli pe o stradă aglomerată? În piață? La trecerea de pietoni? D-apoi mișcă-te! Nu te plimba, nu ești la promenadă fix acolo. Dacă nu poți ține pasul din diverse motive, noi ăștia care alergăm Orașul în lung și-n lat, te rugăm să alegi o margine, de preferat dreapta, și să rămâi pe ”banda de urgență.” Centrele orașelor, intersecțiile, gurile de metrou sunt locuri prea dinamice ca să fii boem și pe oricare din vitezele: ”încet, foarte încet și mai deloc.”

4. Nu gesticula amplu pe stradă. ”Vrei să știi cât de mult te iubesc? Uite-așaaaaa de mult! Cât să-i dau fetii ăsteia care trece pe lângă mine o zmetie peste rinichi.” Sau ”Lasăăăă, nu mai contează, uite că nici cotul pe care i l-am aplicat în cap scundului ăsta nu e important.”

5. Ia o decizie, pe cea dreaptă! Poate să fie trotuarul cât de lat: la un moment dat ajungi față în față cu cineva. Tu dai semnal dreapta. Și el la fel. Normal, dai stânga. Păi și el a gândit exact același lucru. Și, după un dans sincron amuzant, vă priviți în ochi și decideți: Dreapta! E întotdeauna dreapta!

Despre cele legate de staționare și oprire bruscă, deși am mai scris, simt nevoia acută să le repet:

Nu sta în drum – în drum efectiv sau în drumul altora.

Nu te opri/răzgândi brusc

Nu umbla în spatele celor care au treabă

Nu sta pe stânga scării rulante.

Spread the wisdom, să nu stea pe loc! Smile

socially-awkward-penguin-walking


  22 Comentarii

  1. 1nu   •  

    Ultima regula e valabilă și în cazul în care două avioane vin unul spre celălalt: virează mereu spre dreapta! 😀

    Am vrut să scriu și eu un articol de genul, dar timpul a trecut și am realizat că problema e și la mine: nu are sens să mă enervez / stresez / indispun pentru prostioare de genul. Oameni căpiați vor exista mereu, așa că „Just smile and wave, boys” (and girls).

  2. Oana   •  

    Niciodata nu mi-am pus problema acestor reguli, dar ultima e o idee foarte buna :).

  3. andrei   •  

    Problema la punctul 5 nu e cand aleg amandoi dreapta, ci cand unul alege stanga sau dreapta celuilalt :D. Oricum cam jumate din cei care merg pe strada nu stiu unde se duc…

    • Claudia   •     Author

      Andrei, e mereu dreapta ta. N-ai cum sa dai gres :))
      Mergem, da. Dar unde ne ducem? Cat de profund 😀

  4. Anca   •  

    Eu am o problema cu cei care stau pe scara rulanta de la metrou si blocheaza banda 2 :)) Adica, scrie maaare, negru pe galben „stationati pe dreapta”. Si se mai si enerveaza si de uita urat crucis cand incerc sa urc si incep cu „ma scuzati! pardon!”… E analfabetism sau altceva?

    • Claudia   •     Author

      Asta e una din marile mele dileme in legatura cu circulatia urbana. Imi spunea cineva ca s-ar putea face o campanie de recompensa: sa fie o fata si un baiat la capatul scarilor care sa iti multumeasca pentru ca ai stat pe partea dreapta si sa-ti dea o bombonica :)) Eu zic ca intr-o luna s-ar regla.

  5. lilisor   •  

    Aș completa că, la fel ca pentru șoferi, și pietonii circulă pe partea dreaptă, lăsând partea stângă liberă pentru cei ce vin din față sau din spate.
    Ah, da, și când ești mamă cu pruncul în cărucior și te întâlnești cu o altă mamă cu pruncul în cărucior și vreți să povestiți, opriți-vă într-un loc mai ferit, nu tocmai în mijlocul străzii sau pe tot trotuarul. Că mai sunt și alți pietoni…

    • Claudia   •     Author

      Exact, se aplica si oricui se opreste din diverse motive, nu doar cu prunci in carucior: vorbit la telefon, incheiat la sireturi, lesin etc :))) Toata lumea pe banda de urgenta!

  6. Mada   •  

    Cand tu te grabesti, tocmai atunci unii nu se grabesc deloc. Mie imi displac in mod deosebit cei care se uita in telefon, pasind agale fara directie…

  7. Andreea   •  

    Claudia, gandim la fel :). Jur, parca bucurestenii nu stiu sa mearga pe strada (desi si eu tot bucurestanca sunt, nu stiu cum de sunt altfel). Exact in locurile aglomerate te trezesti cu cate unii care se cred la promenada, mergand agale, fara nici o grija, cu toate ca incurca toata circulatia. Cel mai mult ma enerveza sa fac slalom printre babutele care vin de la piata, mai dificil e sa le depasesti pe cele cu trolerele acelea odioase. Baba ia dreapta, trolerul ramane pe stranga si tot asa :). Bucurestiul e o aventura continua!

  8. Andi   •  

    Si eu vroiam sa completez cu ce zice lilisor. cei care nu au aflat ca se circula pe dreapta si cei care se opresc in mijlocul drumului.
    Cel mai mult ma deranjaza prin supermarket, cand vin oamenii inspre tine cu carucioarele pline de cumparaturi din toate directiile.
    Este evident ca ar fi mult mai usor si mult mai rapid daca toti ar circula pe dreapta.
    Iar in parc, mamicile care se orpesc cu caruciorul exact in mijlocul drumului, eventual la o intersectie, doar pentru ca a tusit ala micul, s-au si-a adus aminte ca au trecut 5 minute de cand i-a dat sa bea apa ultima oara, iar eu cu bicicleta trebuie sa ma opresc.

    Ideea cu bombonica la scara rulanta mi se pare geniala. Ma intreb daca ar putea fi aplicata si pe strada pentru cei care parcurg un bulevard mergand frumos pe dreapta, cat mai aproape de margine.

  9. Catalin   •  

    Trebuie sa recunosc ca ma regasesc destul de des in postura celui care incurca circulatia urbana. De cele mai multe ori chiar fara sa imi dau seama. Ce sa fac daca sunt cu capul in nori. Oricum, sunt de acord cu cele scrise de tine. Mai putin la faza cu bomboanele. Stii de ce? Pentru ca cei care stau pe dreapta nu o fac pentru bomboane, iar cei care ar trece pe dreapta pt bomboane sa vor muta pe stanga cand nu vor mai primi.

  10. andrei   •  

    Claudia cred ca asta e un factor de stress la fel de banal ca si celelalte proprii bucurestilor secolului 21, de ex: mizeria de pe strada care este intretinuta foarte responsabil de catre concitadinii nostrii, tot ce tine de transportul in comun, supra sau subteran si de stilul specific in care se fac la noi cumparaturile in piata sau supermarket si lista poate continua. Daca esti putin atenta ai putea scrie un articol in fiecare zi sau chiar in fiecare ora inspirandu-te din „viata” acestui oras. Lumea este din ce in ce mai needucata, grosolana, mitocana… si aici epitetele pot fi insiruite fara retineri, eventual unele din opera lui bacovia. Si ca o concluzie… nu mai pune totul la suflet!

    • Claudia   •     Author

      Andrei, o sa razi, dar fata de cand am venit in Bucuresti, mie mi se pare ca lucrurile au evoluat si nu am motive reale sa ma plang in fiecare zi. Regulile astea se aplica in orice oras din lumea asta, e drept ca sansele sa ne calcam pe calcaie sunt mai mari in Bucuresti pt ca e mai aglomerat. O sa fii surprins ce nervi pot sa-mi fac acasa la Bacau pentru ca am un ritm cu atat mai alert decat acolo. Lumea nu e mai putin educata si mai grosolana ca inainte, e mai incarcata de probleme, de nesomn si de multe altele. De cele mai multe ori, oamenii de care am scris eu aici nu sunt rau intentionati, doar ca nu-si dau seama pentru ca sunt prea aiuriti 😀

  11. PsyCho   •  

    Sincer, unii oameni nu invata niciodata, de fapt nici nu e vorba de invatat, reguli de buna purtare sau un minim de decenta fata de ceilalti participanti la „trafic”.

    Dimineata in tramvai 3 oameni in fata mea, banuiam ca niciunul nu intentioneaza sa coboare la prima, dar stateau linistiti unul pe scara si doi in spatele lui, iar eu in spatele celor doi.

    Cand am coborat, pentru ca m-am saturat sa le explic ca sunt prosti in astfel de cazuri prin traditionalul „coborati la prima ?”, am zis un pardon si i-am intrebat de ce stau in usa daca nu coboara.

    Am banuit ca sunt oameni ce au nevoie de un minim de socializare, si faptul ca ii intrebi daca iti pot face loc sau daca intentioneaza sa coboare la prima le astupa aceasta neimplinire, si totusi se uitau tâmp la mine. Carevasazica tot eu sunt cel dus cu caputul, ca nu le-am implinit dorinta.

    Incep sa ajung din ce in ce mai mult la ce a zis cineva intr-unul din primele posturi, in legatura cu acele corectii verbale. Poate intr-o zi au sa invete. Tin sa mentionez ca nu sunt de acord cu ce a zis mai departe, uneori si eu ma abtin, depinde de cat de sictirit sunt. :)

  12. Taraboste   •  

    Nu scuipa, nu injura, nu sparge seminte, nu manca, nu gesticula, nu vorbi tare…

    Cred ca poti sa scrii un roman despre cum se comporta romanii pe strada, un ghid privind ceea ce nu trebuie sa faca un om civilizat.

  13. Anca   •  

    Regulile astea ar merge tiparite; o gramada de oameni ar avea ceva de invatat. :)

  14. george   •  

    Pe mine ma streseaza aia de merg cu viteza ta si apoi se opresc brusc pentru ca au vazut nu stiu ce chestie intr-o vitrina si tu trebuie sa ai grija sa nu te lovesti de ei…Asta e cazul trotuarelor inguste si aglomerate :)

  15. Pingback: De 7 ani încoace sunt mai responsabilă | Claudia Tocilă

  16. Anonim   •  

    si mersul see you bicicleta cand apare? :)

  17. Cristiana Cristian   •  

    Din ce in ce mai multa lume needucata pe stanga ei (dreapta mea) si se incapataneaza sa ma faca pe mine s-o iau aiurea. La un moment dat m-am inervat pe cineva care s-a oprit in loc pt. a ma obliga pe mine sa-l ocolesc prin stanga si nu am cedat, fapt pt. care respectiva a avut un acces de furie, aruncandu-mi, superior ca: avea sens sa ma opresc, sa dau atata amploare unui gest simplu, de a ocoli si merge mai departe ? Pentru ca aceste cazuri sunt in plina expansiune, m-am hotarat sa nu-i las pe needucati sa-mi faca mie legea, "legea' lor inepta.

Dă-i un răspuns lui Catalin Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *