Pledoarie pentru garoafe
Am senzația că aceste flori au intrat total nedrept într-un con de umbră. Eu am crescut într-o casă unde garoafele erau aproape mereu în vază, mama primea de la școlari brațe de garoafe colorate: roșii, albe, roz, pătate, mov, pestrițe. Nu au miros de floare, au un miros neutru de plantă și au un soi de mândrie care te intrigă. Parcă te sfidează cu tecile lor lungi și țepene, cu rezistența lor ieșită din tipare, cu încăpățânarea cu care stau în vază zile în șir.
”Uite-ne, suntem tot aici! Ne mai iubești?”
Am auzit multă lume spunând că au devenit flori de înmormântare. O nedreptate care i s-a făcut și calei, de altfel un crin foarte delicat care se folosește la buchetele mireselor în alte țări. La ei, garoafa și cala sunt flori de început de drum, la noi sunt ultimele flori care te-ar putea atinge. Curios lucru rigoarea socială.
Îmi plac garoafele. Sunt printre puținele flori pe care și le pot dărui femeile între ele ca să-și exprime admirația. De câte ori am garoafe în vază e ca și cum vor să-mi dea din rezistența lor, din incomoditatea prezenței și fâstâceala celor care le dăruiesc neștiind cum o să reacționez la… niște garoafe roz.
Mă rog, până la urmă puteți să-mi aduceți și păpădii. Nu fac discriminări florale
Prima parte parca-i scrisa de mine

Sunt alaturi de tine, pisicuto! Sa spunem impreuna "NU!" condamnarii garoafelor la moartea altora
Altfel, la ce-ar mai servi miile de coroane dezgustaroare facute pe genunchi, din flori de plastic? Bleah!
De acord cu tine. Si eu m-am intrebat de ce sunt desconsiderate. Imi plac foarte mult garoafele, dar si mai mult garofițele. Sunt mici și gingașe.
Explozia de tipuri de flori din ziua de azi probabil le-a aruncat in conul asta de umbra, mai ales ca acum ceva timp, intr-o perioada nu tocmai fericita a tarii erau cele mai populare…si de aici dizgratia cu suflu de occidentalism.
Eu sper sa revina in forta. Am auzit de o petrecere la Bamboo care s-a organizat cu doua tiruri de garoafe 😀