Doina - pictura murala PLAI 2013

Plec pe-un picior de PLAI

După ce s-a terminat Undercloud, mă gândeam că nu mi s-a potolit pofta de festivaluri culturale și că la anul nici nu mai vreau să plec în concediu, ci să mă port în valize la TIFF, la FITS, la Ideo Ideis, la Anonimul si la Sighisoara Film Festival. Și la care o mai fi și-mi va face cu ochiul. Și cum mă gândeam eu așa… Universul, pac! un zâmbet!

Săptămâna viitoare, mai exact 13-15 septembrie, plec spre Timișoara la Festivalul PLAI. M-am bucurat înainte de orice de faptul că voi apuca să văd Timișoara, pentru că, din motive independente de mine, n-am reușit să ajung acolo pănă acum. Apoi m-am bucurat și mai tare când am citit despre tot ce se va întâmpla acolo:

– cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de către voluntari.

– singurul festival din România ajuns în finala European Festival Awards. PLAI a reprezentat România la categoria Best Small European Festival 2012.

– câştigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din România; premiu înmânat de către Hans-Gert Pottering şi Angela Merkel)

– câştigător al premiului 1 al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi Cultură.

45 de parteneri culturali ce oferă peste 200 de activităţi

100% voluntariat

9 concerte de world music, jazz şi fusion. Line-up PLAI 2013: ZAZ, Patrice, Vieux Farka Toure, Maia Vidal, Baba Zula, Nuevo Tango Quintet feat. Marili Machado.

Așadar, Festivalul PLAI e o sărbătoare a multiculturalității. Au început cu etniile care se întâlnesc în Banat – culturile maghiară, sârbă, germană, cehă, franceză, germană şi altele și au continuat cu oricare e capabilă de frumos, adică oricare cultură care dorește să se exprime în cadrul festivalului. Ce e cel mai important și mi se pare senzațional, e că e un festival crescut exclusiv cu ajutorul voluntarilor. Și gândiți-vă doar la cele două nume mari din line-up: ZAZ și Patrice… e nevoie de multă seriozitate și muncă astfel încât să se ajungă la o astfel de calitate a invitaților.

Vreau să văd cu ochii mei și vreau să mă bucur de munca lor, pentru că asta înseamnă, înainte de orice, voluntariatul… oamenii aceștia ne vor acolo, să fim mulți și să plecăm mai deschiși la minți.

Abia aștept să vă povestesc de la fața locului. Până atunci, vă las cu Doina – cea mai mare pictură murală din România de pe o clădire istorică, se află în centrul Timișoarei, pe cladirea Materna și reprezintă prezența radacinilor tradiționale în contemporaneitate. Ea a fost realizată de doi cunoscuți artiști timișoreni Nego si Lux HiFi aka Negoiță Cosmos și Andrei Drăgan.

Doina - pictura murala PLAI 2013

 E superbă, nu-i așa?

Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală  Sunet Ambianţă  Timişoara şi Casa de Cultură  a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Timiş și Institutul Francez din Timișoara.

Sponsor principal PLAI 2013: HELLA

Sponsori: Euro GSM și Staropramen

Sustin investind in dezvoltarea PLAI: Cabinet MercescuDraxlmaierKathrein,ContinentalIHM Total Consult și Quark Motors.

 


  1 Comentariu

Răspunde-i lui Livia Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *