Pierderea lor (e firescul tău)
Știu cum e ca bărbatul tău să nu-ți acorde respect. Știu cum e ca omul cu care îți împarți viața să nu-ți vadă adevărata valoare, să nu-și dorească să te iubească mai mult, să îți strice imaginea pe care o ai tu despre tine, făcându-te să crezi că meriți mai puțin decât totul. Din fericire, n-am simțit-o pe pielea mea mult timp. Am un soi de infumurare în ceea ce mă privește pe mine ca femeie și știu că atunci când decid eu că merită mai mult, îi ofer totul, iar când decid că eu merit mai mult decât îmi oferă, plec. Între acestea două stări cântăresc mereu.
Am zis că știu bine pentru că văd asta în fiecare zi în jurul meu: femei minunate care nu doar suportă, ci și iubesc bărbați care nu le respectă, care le bruschează verbal sau, Doamne ferește, fizic, le torturează mental și le chinuie sufletește. Le-am văzut, le-am ținut în brațe, le-am dat un sfat când mi-am permis, le-am încurajat sau le-am ajutat să pornească de la zero.
De aceea mi-a plăcut mult melodia ”Pierderea lor” a celor de la VUNK: reprezintă un ideal, toate cuvintele pe care și-ar dori o femeie să le audă de la un bărbat. ”Cum de nu se îndrăgostește toată lumea de tine?” iar răspunsul ideal ar fi mereu: ”E pierderea lor” pentru că orice femeie are dreptul să fie iubită la nebunie și nu are de ce să se îndoiască de asta nicio clipă.
In ceea ce privește respectul, acesta e obligatoriu indiferent de sentimente. Cine nu respectă, pierde. Punct și fără compromisuri.
Cornel Ilie, solistul și sufletul trupei, a spus așa despre această melodie:
”Tu, singură, îți scrii povestea ta. Fă-o să fie una fericită.” și n-aș putea să-i dau mai multă dreptate.
***
Pe 3 octombrie VUNK au concertul ”#Așasishow” și se anunță ceva nemaivăzut în România. Sunt puține trupe care se aventurează într-un concert mare pentru fanii lor, iar anul trecut au făcut o figură frumoasă de tot. La o discuție de culise, ni s-a promis o instalație avangardistă extrem de costisitoare care o să ne lase fără cuvinte și îi cred. De când m-am apropiat de muzica lor am simțit mereu o doză sănătoasă de perfecționism.
Până luni seara la ora 20:00, vă rog să-mi spuneți o poveste despre o femeie curajoasă care a decis să nu se mai piardă pe ea, că ea e pierderea cuiva și și-a rescris povestea. Eu ofer un bilet dublu la concert pentru cea mai emotionanta poveste.
P.S. Așa-i că amica mea Carla e superbă în video? E fata în rochiță roșie și a fost unul dintre sufletele festivalului Undercloud. Nu-i frumos cum se leagă lucrurile?
Tweet
„orice femeie are dreptul să fie iubită la nebunie și nu are de ce să se îndoiască de asta nicio clipă.
In ceea ce privește respectul, acesta e obligatoriu indiferent de sentimente.”
nu.
Mmm, ba da, dar nu tb sa le iubesti tu la nebunie pe toate. Dar de respectat – da, pe toate, indiferent de ce crezi tu ca-i mai bine. Nu fa pe salbaticul ca stii ca am dreptate.
De aia si ii iubim …mai rau te trateaza , mai stransa-i legatura dintre voi (ciudat , prost , absurd ) dar asta e … un cantec foarte frumos italian spune : Ia o femeie , poarta-te frumos cu ea , scrie-i poeme de dragoste si vei vedea cum te va abandona … „ia o femeie , trateaz-o ca pe o sclava „si ea te va iubi ” sau ma rog ceva de genul …Frumos articol … Frumos punct de vedere si frumoasa piesa 😀
Cunosc pe cineva care a iubit mult. Si inca iubeste. Poate e o iubire oarba, sau poate nu. Tot ce stiu e ca iubeste enorm pe cineva interzis ei. E o poveste complicata, o poveste ce isi intinde firul lung de 4 ani de zile. O poveste care lupta sa reziste cat mai mult. Doare, dar e si placut in acelasi timp. Sufera, dar are parte si de momente frumoase. Plange, dar si zambeste. Cade, dar se ridica. E ambitioasa. Are planuri curajoase si lupta pentru ele. In aceste planuri este inclusa si aceasta iubire interzisa, insa distanta este cea care ii impiedica pe amandoi, momentan.
Inainte sa cunoasca iubirea adevarata, a cunoscut esecul. Si nu avea un gust placut. Era amar. A fost pierderea cuiva, dar din fericire astazi este lozul castigator al unei persoane care ii impartaseste sentimentele. Si tocmai din acest motiv lupta pentru ea, pentru el, pentru amandoi!
Da, uite-l, e acolo. Ohh, e atat de vesel si atat de… Probabil, nu o sa-l pot ierta pentru micile „escapade”, dar o sa incerc. O sa incerc, pentru cei zece ani petrecuti impreuna pe care nu o sa-i pot uita niciodata, si imi doresc sa am mereu in suflet clipele frumoase petrecute cu el.
L-am iubit prea mult si prea mult timp, insa il iubesc si pentru ca mi-a aratat ce nu inseamna iubirea si datorita lui am intalnit iubirea adevarata. Da, am gasit-o si sunt fericita.. asa cum nu am fost niciodata. Am aflat cum e sa iubesti sincer si sa fii iubita sincer. Am aflat cat e de frumos sa primesti flori, fara motiv, si atunci cand te astepti mai putin. Am aflat cum e sa primesti un sarut inainte de „buna dimineata, draga mea”. Am aflat ca e atat de frumos sa fii tu insuti in fata unui barbat care te iubeste la fel de mult. Am aflat multe, iar pe langa toate acestea am SIMTIT iubirea adevarata.
Povestea trebuie sa fie in comentarii sau poate fi trimisa si pe mail?
http://www.youtube.com/watch?v=zzokIDh7Asc&NR=1&feature=fvwp
Fata de 18 ani, prima ei relatie serioasa cu un tip cu 3 ani mai mare, politai in devenire. Patru luni mirobolante, extraordinare, pline de dragoste, promisiuni, bucurii, dupa care, incetul cu incetul, el incepe sa o domine din ce in ce mai agresiv, sa-i puna la indoiala deciziile si capacitatea de a fi responsabila pentru viata ei, sa interzica contactul cu prietenii, familia, pe motiv ca nu-i convin lui. Asa trec doi ani in care are grija sa preia controlul asupra fiecarui aspect al vietii ei („afectiunea” fizica prin lovituri inca nu aparuse). La un moment dat, dupa o cearta de acum obisnuita (cu durata de cel putin 3-4 ore), el o jigneste destul de grav in public, in miezul zilei. Jignirile fusesera o mie pana atunci, insa niciodata in public, pentru ca il interesa sa isi pastreze o imagine de baiat ok in fata celorlalti. Speriata de cat curaj ar putea sa prinda in privat daca in public s-a purtat asa, a apelat la ajutorul unei profesoare (specializata chiar pe violenta domestica, fata fiind studenta – culmea – chiar la asistenta sociala) care a ghidat-o, a sprijinit-o si, cu ajutorul politistiilor a reusit sa incheie poate cea mai nereusita seara din relatia lor de pana atunci.
Finalul? Trei ani au trecut de atunci, a reusit sa nu se impace cu el nici macar o data si sa se repare pe cat a putut si pe cont propriu, si cu ajutorul terapiei.
Irina – Ai castigat biletele! Iti spun maine cum procedam mai departe.
Andreea, imi pare rau, dar o iubire care se lungeste si provoaca si lacrimi cat provoaca ce crezi ca e fericire nu e „the real thing”. Sper din suflet ca femeia despre care ai povestit sa isi dea seama ce pierde si ca pierderea sa nu mai fie a ei, ci a barbatului care o duce cu vorba… I’ve been there si asa vorbeam si eu. Fix asa. Curaj!
nu face*, şi nu ai.