Ora de iarnă a trecut

Gata, a trecut. O simt plecată. Dacă mai avem de acum vreme rea e din cauză că primăvara nu s-a trezit de tot. E ca o femeie ciufulită dimineața, dar tot cea mai frumoasă așa sălbatică și proaspătă. Dar eu am trecut la ora de primăvară.În fiecare an îmi savurez începuturile noi odată cu primele fire de iarbă și cu plezniturile frunzelor din boboci. Așa simt: că-mi rup zăgazurile și-mi am porniri de treabă, doruri de ducă, poftă de verde în păr și-n farfurie, vreau soare-n creștet și vânt pe obraji.

Iarna asta am pierdut un prieten. Am strâns rândurile între cei pe care îi mai am și am deschis brațele spre cei care au venit mai aproape. În fiecare an cernem oamenii de lângă noi. După unii suspinăm, după unii trântim ușa, iar alții se furișează pe ușă fără să lase bilete de adio. Anul ăsta doar le-am urat bun-venit celor noi.

Iarna asta am schimbat cuibul. Tocmai ca să fiu aproape de planurile mele verzulii. Garsoniera mea portocalie a devenit ”acasă” după ce ne-am cunoscut. Ea mi-a dat liniște molatică și eu am umplut-o de mine și ai mei.

Iarna asta am schimbat jobul și mi-e bine. Am schimbat prioritățile și obiceiurile. De toate câte am vrut și câte am putut. Pentru că dintr-o dată mă grăbesc doar spre ce vreau eu, nu ma simt presată de altceva decât ce-mi urzește propria mea minte.

Asta am împletit iarna ce-a trecut. O păturică de picnic ziua și bună de invelit iubiții noaptea, până la răsărit.