Era odată o pisică neagră
Toată lumea se ferea de ea. Privea leneșă spre trotuarul de vis-a-vis, fără nicio intenție să treacă. Doar stătea și clipea moale, poate dădea și din coadă lent, cât să măture praful și să miște imperceptibil aerul din jurul ei. Și poate își lingea puțin blănița ca abanosul lângă umăr, căci doar acolo ajungea fără să facă prea mult efort. N-avea nicio intenție să treacă pe partea cealaltă.
Nici nu avea frică de oameni. Își ținea totuși gheruțele în pernițe destul de vigilente și ar fi fost oricând gata să le folosească dacă cineva ar fi decis să se apropie de ea. Și mai era oricând gata să fugă dacă situația părea că i-ar scăpa de sub control. Își simțea trupușorul mărunt deopotrivă relaxat și încordat, într-o stare sălbatică. Oricum n-avea nicio intenție.
Și totuși, oamenii care treceau pe lângă ea o priveau cu teamă, cu ură. Unii păreau că încearcă să-i spună ceva și se încruntau cumplit când făceau asta. Ocolul pe care îl făceau unii când o vedeau o făceau să se simtă mai puternică decât era permis. Ciudată treabă: la alte pisici, oamenii încercau mereu să se apropie sau să le ofere ceva de mâncare, însă de ea se fereau… Oricum, nu-i displăcea situația. Mai bine că nu o deranja nimeni și dacă închidea ochii și își ascuțea auzul putea să stea mai mult timp în poziția aceea confortabilă pe trotuar. De aceea n-avea nicio intenție.
La un moment dat s-a ridicat și s-a intins curbându-și spatele și arcuindu-se la maximum. Când a deschis din nou ochii, câțiva oameni înțepeniseră în dreptul ei rugând-o să nu le taie calea. De ce oare? Că doar ea nu voia să treacă, așa că i-a privit curioasă și i-a urmărit fugind de pe posibila ei traiectorie. Când asta s-a întâmplat din nou, câteva minute mai târziu, ceva a făcut un zgomot în căpșorul ei. Și-a ciulit urechile, și-a încordat pernuțele și s-a zbârlit ca să pară mai mare.
Și-a trecut pe trotuarul celălalt.
Numai de-al naibii.
Tweet
Nice!
Se zice „a-i fi frică” nu „traducerea” forțată din francezul „avoir peur”!
Aoleu, scuza-ma! N-ai putut sa te bucuri de text din cauza asta? Ca n-am apucat sa ma duc la Academia Romana sa-mi dea avizul…
Pingback: Vinerea recomand bloggerite
oh, ba da…. îmi place cum scrii …. aproape că vedeam aievea mîța.
Eu am o pisică neagră în casă de vreo 13 ani și nu am avut ghinion :))