funny-pictures-cat-will-nap-here.jpg

Odă somnului

Am auzit că e bine să dormi. Să te cufunzi într-un somn greu de vreo 8-9 ore pe noapte, să te trezești limpede și plin de energie, să îți strălucească tenul și ochii și să visezi numai unicorni roz și câmpuri arămii.

Am auzit că somnul regenerează, vindecă, pune ordine în gânduri pentru că e sfetnic bun. Cică unii oameni pun capul pe pernă și pe la genele lor vine numitul Moș Ene care le mângâie până li se rupe filmul realității și întră în lumea viselor. Iar dimineața se trezesc doar din lumina soarelui, exact la răsărit și nu apasă niciodată butonul de snooze.

Legenda spune că există oameni care sunt odihniți și care nu știu cum arată ora 00:00 decât atunci când merg la petreceri, că sunt înspăimântați ca de Omul Negru când se întâlnesc cu ea în timpul săptămânii și că, în timp ce unii numără oi, foi și pe noi, ei dorm neîntorși deja de vreo trei ceasuri.

Am înțeles că pentru unii cafeaua e o plăcere, nu o necesitate și că nu sunt morocănoși, tăcuți, nervoși, căscați și amețiti înainte de prima ceașcă a zilei. Se spune că în weekend se trezesc voluntar la o oră pe care alții n-au văzut-o decât împinși de împrejurări și că ora 08:00 apare veselă pe ceasurile lor chiar și într-o duminică.

Cine sunt oamenii aceștia?

Dacă e ceva care lipsește cu adevărat din viața mea, acel lucru e somnul suficient.

”Like dacă ești de acord, share dacă ți s-a făcut somn… din nou.”

funny-pictures-cat-will-nap-here


  13 Comentarii

  1. Taraboste   •  

    Eu sunt genul ala de om de care ai auzit din folclorul urban 😀
    Ma culc la 22.00 odata cu gainile si ma trezesc pe la 4-5, pentru a lucra la blog 😀

  2. bitpsychobyte   •  

    Tare motanu’ din poza… need… tooo… sleep! 😀

    Eu nu pot sa ma culc inainte de 00:00 nici sa ma bati desi simt nevoia, ma pun in pat si apoi ma uit pe pereti.. abia dupa 1 asa, indiferent cat de somn imi e, ca asa s-a obisnuit organismul. Mai trist e ca dimineata abia ma trezesc, la 9, pana atunci sa tragi cu tancul si nu ma trezesti. :))

    Iar cand ma trezesc, iar mi-e somn..

  3. Claudia   •     Author

    @Taraboste – cuuuum sa te trezesti la 4-5?! te pomenesti ca esti asa de odihnit ca nu-ti mai vine sa dormi? :(

    @bitpsychobyte – cam pe-acolo sunt si eu, doar ca eu ma trezesc la 7 30 (+/- 25 de minute de snooze). deci te-am luat :))

  4. Taraboste   •  

    @Claudia: ma trezesc odata cu juniorul, ii fac lapticul si dupa ce adoarme el nu ma mai culc :) In plus, trebuie sa ma ocup si de blog candva 😀

  5. bitpsychobyte   •  

    @Claudia – a fost nevoie de cateva ori sa ma trezesc si la 7:30, insa randamentul a fost sub 20% si prefer sa se intample decat daca am treburi cu statul, acte, taxe, etc, care necesita ora asta lucrand dupa un program sau programare, si se descurca si cu un aport scazut de efort din partea mea. Pana la urma mai ales daca lucrezi cu statul, nu poti sa ai pretentii la cum se misca ei in general.

    Cam orice am facut cand m-am trezit la 7:30 era doar din instinct si te felicit ca reusesti, presupun ca asta iti e programul zilnic. 😀

    Cunosc persoane care dorm 3-4 ore pe noapte si nu sunt chiar la prima tinerete, ca prin liceu si facultate rezistam mai mult fara somn, acum deh.. m-am bosorogit si prefer sa nu fac sporturi extreme la 7:30 ca tine. :))

    Presupun ca sunt unii dintre lenesi.. cand ma gandesc ca imi beau cafeaua la 2-3 ore dupa ce si-o beau unii, iar cand am si terminat cafeaua, unii au deja jumatate de program de munca terminat. 😀

  6. bitpsychobyte   •  

    Mda, inca dorm.. NOT, inlocuim unii din ultimul alineat cu unul, ca vad ca nu exista edit. :)

  7. alioja   •  

    de 3 ani ma chinui sa ma trezesc mai devreme de 8 jumate. nu am reusit nici pana acum…

  8. Taraboste   •  

    La mine este totul parca programat … intre 22-23 ma culc si-ntre 5 si 6 ma trezesc. Nu prea inteleg problemele cu somnul pe care le reclama altii … inclusiv nevesta-mea 😀 Daca o las, doarme pana la 12 😀

  9. Marian   •  

    Lucrez de ceva timp si inca nu ma pot trezi, in zilele libere daca ma pun sa dorm pe la ora 22 sunt sanse ca a doua zi sa ma trezesc la ora 14-15. Pot dormi foarte mult, ma odihnesc si in mai putine zile. Ceea ce nu imi place cand dorm atat de mult este ca pierd ziua.

    • Claudia   •     Author

      Asa este… cand dormi sa recuperezi, pierzi toata ziua :(

  10. Taraboste   •  

    Toate ca toate dar nimeni nu-l bate pe al doilea om in stat la capitolul somn 😀

  11. Laura   •  

    Somn de 9 ore pe noapte… Ce e aia?! Pfff… o sa dorm la batranete, imi spun eu mereu. :)

  12. ReginaBuburuza   •  

    Orice as face nu pot sa ma culc inainte de ora 1.00, poate doar sa fiu epuizata total. In week-end dorm peste 8 ore pe noapte, insa in cursul saptamanii nu pot mai mult de 6 si se simte a doua zi in felul in care ma misc :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *