N-are nume
A rămas să vă confirm că m-am mutat cu succes și m-am despărțit fără dramă de garsoniera portocalie. Nu fără emoții pentru că exact câmd ieșeam pe ușă cu ultima cutie după ce am făcut curat, în timp ce aruncam o privire nostalgică, din apartamentul vecinilor studenți de alături se auzea muzică dată la maximum. Ați crede că era ceva muzică electronică sau niște indie cinstit, dar nu: era un concert de vioară! Totul de jale așadar, dar nu, n-am avut remușcări.
E bine ”acasă” 
Liniște, aproape, spațios și are o lumină nemaipomenită în diminețile însorite de duminică. N-are nume deocamdată căci încă ne cunoaștem și nu are trăsături distinctive care să-l definească. Dar știm că e un ”el” de apartament. Mă simt așa ca într-o relație de oameni mai mari, mai sobră, mai așezată în care mă simt în siguranță. Dar îl păcălesc eu cumva. Am început cu un cheesecake și cred că am dat în sfârșit lovitura.
Vă mulțumesc pentru gândurile bune, pentru ponturi și oferte și așa, în general că zâmbiți când citiți
Nu am nicio îndoială că o să-l faci să depăşească faza de „sobrietate”! Ştii vorba aia: „omul sfinţeşte locul”?
P.S.: Noi îţi mulţumim că ne faci să zâmbim când te citim 😉
Iti doresc sa te simti bine in „el”. Cu ce sa venim la „casa noua”
Multumesc! Cu ganduri bune sa veniti