Mi s-a făcut un dor…

Știu sigur că dintre toate iernile, nu asta a fost cea mai lungă. N-a fost nici măcar cea mai întunecată sau cea mai rece. Dacă închid ochii și mă concentrez, îmi aduc aminte cum îmi doream cu disperare să vină mai repede primăvara anul trecut și îmi venea să zgârii pereții cu unghiile de câte ori, așteptând soarele în fiecare dimineață, mă trezeam în stropi fini de ceață și cer gri și înghețat. Doamne, îmi doream să se sfârșească ori iarna, ori lumea!

Iar când a venit primăvara, exact la timp, am cumpărat cu speranță vreo 200 flori al căror nume nu l-am mai rostit de-atunci. Murise iarna și afară și sub picioarele mele. Să n-aveți încredere în florile cumpărate – se ofilesc în două zile și nu le mai învie nimeni! Norocul și bucuria mea e că a răsărit laleaua pe care o așteptam și a fost chiar mai frumoasă decât mi-o imaginam. Ea a fost adevărata primăvară.

Și ce-a mai plouat apoi! Cu stropi mari, cu găleata, pe picioarele desculțe, prin parcuri, pe acoperișuri și sub ele… A durat puțin, m-a ținut iar prin casă, iar cu unghiile pe pereți!

Dar apoi a venit vara! Și odată cu ea a adus marea și vântul și soarele și, și…! Și marea AIA, cu valurile ei nebune s-a zbuciumat furioasă și-a pus ordine-n toate anotimpurile și toate culorile lor.

Luni seară, la concertul de lansare al albumului lui Make – Hoinar prin Piața Matache, mi-am adus aminte de mare. Cum stăteam eu pe scaun, am închis ochii pentru o clipă și am simțit iar valuri turcoaz la picioarele mele.

Să-l căutați pe Make și să visați pe muzica lui! Căci dacă, pentru o clipă doar vă aduce o amintire atât de intensă precum am simțit eu aseară sau vă face să zâmbiți pe cântecele lui vesele, e mare păcat să nu vă bucurați de munca acestui om făcut aproape tot numai din suflet.


  3 Comentarii

  1. Loredana Maria Pricopie   •  

    fain:)

  2. Bogdan Razvan Iancu   •  

    "Toate la vremea lor" e un bun indemn de calm. Iarna consumam mai multa energie, desi ne odihnim mai mult (paradoxal de fain, nu?)

    AMR-uri de-astea avem see you totii, unii pan' la primavara, altii pana la 1 Mai… Eu zic ca fiecare anotimp are farmecul lui, ii vine ca o manusa expresia "pentru a-ti cladi un caracter, trebuie sa treci prin toate etapele vietii".

    Asa ca… smile, enjoy si AMR 76 zile :)

  3. creve   •  

    Pentru mine asta este cea mai lungă iarnă din istorie. Nu de alta dar unde muncesc e mai friguț și se încălzește mai greu. Așa că nu știu cine așteaptă primăvara mai mult ca mine 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *