Înainte, în timpul și după aparatul dentar
Dacă ar fi după mine, eu mi-aș scoate aparatul și azi. Motivul principal pentru mine – alinierea dinților – este îndeplinit, de la 2 metri (sic!) am un zâmbet impecabil, cum mi-am dorit mereu. Dar motivul principal din punct de vedere medical a fost corectarea mușcăturii care îmi putea provoca diverse probleme în timp și din cauza căreia nu aveam simetria ideală a feței. Nici acum nu e, pentru că deși pentru prima oară în viața mea, am închis gura corect (domnilor, nu vă faceți iluzii, nu există femeia aia) și toți dinții stăteau corect unii peste alții, încă suntem departe, progresul e lent, dar sigur. Încă nu am montat și jos datorită faptului că am mușcătura prea adâncă și nu prea e spațiu.
Deci durează mai mult decât am crezut eu. Auzisem că pac, pac, într-un an jumate e gata. Încă nu se știe, dar după cum arată lucrurile, o să fie mai mult. Partea bună e că am uitat complet de el, nu-l mai simt ca un corp străin, a devenit parte din mine, nu mă mai incomodează deloc, am mâncat cam tot ce mi-a dat prin cap (cu grijă), mai puțin să mușc din fructe tari (mere, pere, etc) pe care le pun în salate de fructe sau salate cu brânză și nuci. Da, nuci, pentru că pot
Ca să fie treaba treabă, am rugat-o pe Simona Preoteasa, medicul meu ortodont, vocea blândă care face și desface elastice și arcuri în fiecare lună, să-mi răspundă la niște întrebări care cred că v-ar interesa. Și dacă aveți și dacă n-aveți aparat. Așadar:
1. Aparatul dentar: e un moft sau e o necesitate?
E o necesitate: de el depinde alinierea corectă a dinților, montarea lui este necesară pentru o igienizare corespunzătoare a cavității bucale, sănătatea gingiei și menținerea acesteia pe arcadă pentru o durată cât mai mare, prevenirea abraziunilor dentare, masticație eficientă, fonație și, nu în ultimul rând, estetic.
(n.m. Mie nu mi se pare nici partea estetică un moft. Cine zâmbește cu mâna la gură știe ce zic)
2. E mai eficient un aparat montat în adolescență decât unul la varsta adultă? Durează mai mult? Rezultatele se păstrează la fel de bine în timp?
Da, tratamentul la vârsta adolescentă este mai eficient și are o durată mai scurtă. Indiferent de vârstă, tratamentul ortodontic este urmat de o perioadă de contenție de minim 5 ani pentru menținerea rezultatelor.
3. Există și adulți cu dantura aliniată carora li se recomandă purtarea unui aparat? De ce?
Pentru problemele legate de ocluzie (mușcătură) care pot duce la multe alte probleme asociate.
4. Cum se îngrijește un aparat dentar la cabinet și acasă?
Profilaxie periodică la 3-4 luni în cabinet (air flow), iar acasă – periuța obișnuită, periuță interdentară, duș bucal, apă de gură și ață dentară.
5. Ce pași mai sunt de urmat la finalul tratamentului pentru adulți?
După îndepărtarea aparatului, urmează o ședință de îndepărtare a materialului de colaj cu lustruirea dinților cu o pastă specială și montarea aparatului de contenție.
6. Ce ți-au povestit pacienții despre cum le-a schimbat viața purtarea aparatului dentar în timp ce îl aveau și după?
Deși toți pacienții au fost diferiți și problemele lor la fel, rezultatul final a fost asemănător pentru toți: creșterea încrederii de sine, zâmbet larg, stare generală îmbunătățită.
7. Mulți oameni amână purtarea aparatului dentar din motive estetice. Există alternative la clasicele aparate dentare?
Da, aparatul dentar Incognito este alternativa revoluționară, invizibilă, a aparatelor dentare clasice pentru ca se montează în spatele dinților. De asemenea, este aparatul dentar Safir (n.m. cum am eu) care este mai puțin vizibil datorită cristalelor de safir transparente. La fel de discrete, însă sub forma de gutiere sunt aparatele Invisalign și Orthochaps care se poartă cu regularitate (nu în permanență) de catre pacienți dar care din acest motiv nu oferă un control sporit al tratamentului.
Așadar, un lucru aparent lipsit de importanță în economia întregului aspect – zâmbetul larg, nereținut – schimbă total felul în care suntem percepuți și, implicit, în care ne percepem pe noi înșine.
Pe Simona și aparatele ei minunate le găsiți la Green Dental care au acum și o ofertă foarte interesantă pentru implanturi dentare. De asemenea, un aparat ca al meu (ca cel din foto) are o reducere de 300 de euro până la 30 aprilie.
Foto: aparat dentar by Shutterstock
Tweet
Eu luna asta am implinit un an de cand l-am montat pe cel de jos si in august se fac 2ani de cand il am pe cel de pe arcada superioara.
Desi inital planul ortodontic cu purtarea aparatului dentar propriu zis era de 2ani, cred ca se va prelungi cu minim un an. Nu stiam de airflow la cabinet, iar ca periuta exista la Carrefour periuta ortodontica -fix asa scrie pe ea, marca Carrefour, care costa vreo 8lei, iar eu din aia folosesc. La DM gasesti set de periute interdentare de mai multe dimensiun care costa 15lei. In rest folosesc si eu apa de gura de la Listerine si din pacate mai rar ata dentara…nu stiu de ce dar mereu mi s-a parut putin neigienica.
Eu sunt multumita per total de rezultayele de pana acum si, la fel ca si tine, m-am obisnuit cu el si chiar ma bucur ca am ales sa-l pun chiar daca aveam atunci 26 de ani. Rezultatele sunt vizibile si abia astept sa vad ce mai urmeaza.
Mult succes si tie cu el in continuare
Am aparatul Safir montat de 8 luni deja. Pe ambele arcade. Toate grijile si temerile de inainte de montare au disparut o data cu montarea propriu-zisa. Nu am avut dureri, mici neplaceri in prima luna atunci cand alegeam produse mai tari pentru hrana. Manac orice, inclusiv nuci, alune si tot felul de seminte. Stiu, nu sunt recomandate, dar cateodata nu ma pot abtine Dintii mei sunt deja drepti si zambesc mai mult decat o faceam inainte. Multi dintre cei cu care intru in contact, nici nu observa aparatul, unii colegi l-au observat dupa aproape 3 luni de la montare. Cateodata ma gandesc ca o sa-mi fie dor de el cand il voi da jos dar ma consolez cu gandul ca voi putea mesteca, in sfarsit, guma E singura chestie pe care n-o pot face acum!
Practic, Cerbu Maria a vrut să faca un pic de spam, așa că i-am editat comentariul