timpulip

Duminica de carte – Timpul iubirilor perfecte

… nu există. Timpul iubirilor perfecte e oricând sau niciodată. M-a intrigrat cartea aceasta încă de la început: oare domnul Tiago Rebelo nu știe că iubirile sunt perfecte dacă și momentul e perfect? Altfel devin imposibile. Nu se elimină intensitatea, căci momentul interzis face din orice cuvânt, gest, privire, atingere ceva amețitor, care inundă protagoniștii în toate colțurile ființei, iar timpul acela interzis se oprește, se dilată, se strecoară între ei și îi umple de fericire.

”Timpul iubirilor perfecte” e un roman romantic inspirat de notițele locotenentului Carlos Augusto de Noronha e Montagna de la sfârșitul secolului XIX. În jurul activității sale militare apare în notițe o poveste de dragoste cu Leonor, fiica unui colonel din armata portugheza care coloniza Angola. Iubirea lor se naște la prima vedere, dar cumva calculat, pe fundamente corecte, care ar fi dus la o relație frumoasă între cei doi. Cu toate astea, timpul și circumstanțele le stau mereu împotrivă și totul se sfârșește într-un mod neputincios, într-o încercare disperată de a fi împreună.

Cartea nu e o capodoperă. Nu mi-a plăcut scriitura, a fost pe alocuri prea siropoasă pentru mine. E drept că în ultima vreme am citit niște literatură mai cinică și mai brutală, dar încă-mi place să citesc ceva romantic, meșteșugit. Povestea mi-a plăcut și, în fond, vorbim despre secolul XIX, m-am obișnuit eu cu secolul acesta cu sentimentele mai la vedere, cu viteza reacțiilor în iubire și în toate.

E o carte de noptieră. Plăcută, dulce.

timpulip


  1 Comentariu

  1. Antoaneta MOGA   •  

    Povestea mi s-a parut preponderent martiala, violenta, cu multe lupte, misiuni imposibile de supunere a triburilor ostile si culmea, portughezii lupta cu arme de foc contra africanilor inarmati cu sageti si sulite! in plus, Carlos este excesiv de corect, ceea ce-l face antipatic sefilor pe care ii pune in umbra prin celebritatea castigata in randul populatiei bastinase. corectitudinea excesiva ii va dauna si in relatia cu Leonor, ajunsa sub semnul tragicului datorita reactiilor afazice dintre cei doi si a orgoliului. din pacate, povestea lor are intr-un mediu cazon, unde intervine si pozitia tatalui fetei. Pe mine m-a surprins contrastul intre imaginea lui Carlos ca masina de razboi si sentimentele tandre fata de Leonor – duritate si sensibilitate la un loc! destul de lent, intr-adevar, povestea iubirii care tinde sa fie perfecta, se deruleaza pe marginea unui camp de batalie, acesta din urma cam ocupa mult din prim-plan! M-am inarmat cu rabdare si am terminat lectura din care am retinut in special imaginea luminoasa si romantica a celor doi, singuri, pe plaja Episcopului. poate daca cei doi aveau mai putina mandrie, poate asistam si la o iubire perfecta, cu happy-end. asta ar putea fi o lectie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *