a-fost-o-data-ca-niciodata_1_fullsize

Duminica de carte – A fost odată ca niciodată

Anul acesta m-am ocupat de lectură altfel. Am citit cărți mai importante, mai grele, mai celebre, care, dintr-un motiv sau altul nu au ajuns la mine la timp. Le-am luat la rând și am citit mai multe din același autor ca să-l înțeleg în ansamblu, să-i recunosc stilul și temele, să-i deslușesc viziunea cât mai completă asupra lumii și poate, să-l recunosc dintr-un fragment sau să pot da o referință într-o discuție. Cu alte cuvinte, am învățat să citesc cu adevărat. Târziu? Niciodată.

Din acest motiv am și ajuns să scriu mai rar pe blog, de exemplu. Mă afund în gândurile scriitorilor și sorb cuvintele dimineața, la prânz și seara. E un alt motiv pentru care nu m-am mai plimbat pe Strada Ficțiunii și mi-a fost dor, recunosc.

Săptămâna aceasta am făcut o pauză între două romane ale aceluiași scriitor și am avut nevoie de o gură de aer proaspăt. Am găsit-o cu mare plăcere într-o poveste de dragoste simpatică, ambalată ca o bomboană de ciocolată cu un miez crocant în interior: A fost odată ca niciodată, de Andrew Nicoll.

În orașul Punct, vecin cu orașul Cratimă, Bunul primar Tibo Krovic e extrem de respectat și de iubit. E popular pentru că e mereu punctual, eficient, empatic și atent, dar mai ales corect. De aceea, atunci când aflăm că e îndrăgostit ca un nebun de secretara lui, Agathe Stopak, nu ne miră că nu a acționat asupra sentimentului deoarece ea pare căsătorită într-un mod fericit.

Dar nu e. Iar într-o zi, primarul își face curaj să o invite la prânz, iar de acolo începe o poveste de dragoste aproape platonică pentru că primarul nu îndrăznește să facă pasul decisiv. Dacă e ceva ce te frustrează aproape din povestea lor, acel lucru e timingul. Se iau niște decizii proaste în momente încărcate de sensibilitate. Că așa facem noi, oamenii: presați de convingerile personale și de societate, de teama de a fi vulnerabili, sau dimpotrivă, tranșanți, nu comunicăm suficient cu cel de lângă noi. Așa au ajuns Agathe și Tibo să trăiască nefericiți multă vreme până lucrurile s-au întâmplat fără voia lor.

Cartea e fluidă și se citește ușor, e haioasă foc pe alături. Prinzi drag de personaje și te surprind fără să se schimbe prea mult. E atemporală și plasată într-un spațiu imaginar – nu știm ce an e exact, Punct și Cratimă se află într-o zonă numită Spațiul Alb din Nordul Mării Baltice, oamenii își trăiesc viața fără prea multe tulburări în jurul dramei celor doi/trei/patru.

V-o recomand când iubiți – ca să înțelegeți, când sunteți despărțiți – din același motiv. E ceva atât de gingaș în felul în care ne e spusă povestea, o iubire aproape copilărească, deși e evident că poți citi printre rânduri și suferința și faptele necosmetizate. Autorul te lasă să completezi spațiile după propria ta experiență, iar asta mi-a plăcut tare mult la ”A fost odată ca niciodată.” A fost exact cât de realistă am vrut eu să fie, iar finalul ți-l cam alegi. Dacă n-aș fi citit ruși anul acesta probabil că aș fi văzut un altfel de sfârșit.

”De atunci încolo, primarul Krovic a considerat acea după-amiază de la primărie prima zi din viața lui. Așa e dragostea – dă o savoare nouă tuturor lucrurilor, vopsește totul în culori proaspete, gâdilă nervii cu senzații intense, face din nou suportabile lucrurile plictisitor de banale.”

”Nu plânge, nu plânge, i-a spus el. Totul e bine. Acum știu. Colorat. Știu ce înseamnă.” – asta e bonus pentru când o să citiți :)


  1 Comentariu

Lasă un răspuns către Daniela Bojincă - Pishky Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *