shutterstock_160066085

Domnița Ileana

Marțea de la 7 la 8. Joia de la 7 la 8. Sau când pot, că ea e acasă seara, ”nu plec nicăieri, drăguță, numai dacă vine Moartea după mine, poate mă duc cu ea.”

Nu-mi place când face glume din astea, nu că ar fi morbide, ci că e atât de mare prăpastia între cum arată și cum se poartă de obicei, încât am parte de o fractură logică: Ileana nu e babă, nu e bunică, nu e cucoană… e o domniță.

Doar o dată pe lună ne întâlnim și merg să-mi citească și să-mi deschidă cartea, adică în ceaslovul ei de la întreținere. Ne-am plăcut din prima și am fost în secret fascinată de prima noastră întâlnire. De atunci, îmi plătesc cu religiozitate întreținerea, fără întârzieri sau amânări, mă gândesc să îi duc apometrele personal, doar ca să mai stăm de povești. Dar ce-i cu domnița Ileana, veți spune? Ce are atât de special?

Intru în scară unde își aduce scăunelul pliant la masa din holul blocului de alături. Caietul mare cu toți locuitorii celor două scări și cu toate datele despre ei într-un mod pe care doar ea știe să-l descifreze, dar mereu perfect îngrijit, la zi și fără greșeli. Astă vară avea un evantai imens și vechi, dar ca toate lucrurile ei, impecabil. Îl flutura leneș – ”uf, căldurile astea” – și buclele albite îi dansau pe frunte și pe ceafă. Părul este ca un ritual religios, mi-a mărturisit: ”La vârsta mea, dacă tot am avut noroc să mai am așa mult păr, e chiar păcat dacă nu mă ocup să arate bine. Atât mai am și eu mai bine decât tineretul. Uite, măcar azi îl am mai frumos ca tine!” Chiar că… îmi spun, uitându-mă la cosițele mele blonde și fără volum. Nici n-am putut să mă simt ofensată.

Cred că dacă Ileana ar fi avut bani mulți, s-ar fi îmbrăcat doar de la Chanel. Și-a mai ajustat de-a lungul vremurilor sacouri și costume ca să semene un pic cu celebrul design, iar în rest poartă culori potolite, clasice, linii simple, n-am văzut încă imprimeuri. În schimb, de cele câteva ori când ne-am văzut, am observat materiale trainice, de cea mai bună calitate, dar și bijuterii vechi – argint, chihlimbar, rubin. M-a dat gata ultima oară cu șalul de cașmir prins în broșă de argint. Poftim administrator de bloc!

A fost contabilă toată viața, i-au plăcut cifrele și astfel se putea ține departe de bârfele din birouri: ”Ai, n-ai treabă, nu te bagi. Așa rămâi colegă bună, ești văzută ca o persoană cumsecade, lumea te respectă, îți faci treaba, șefii văd… Mă rog, cască urechile, să nu rămâi chiar pe dinafară, ascultă și tu o bârfă acolo, dar să fie una care contează și care te poate ajuta dacă o știi, nu toate meschinăriile cu care își umplu unele femei viața.”

N-a interesat-o să avanseze în carieră, ”voiam să fie ceva sigur, treabă am avut din plin, mai țineam și acasă după Revoluție pentru firmele astea noi care apăreau ca ciupercile după ploaie. Mai bine mai multe și mai mici, ca să le pot înlocui când dădeau faliment decât mari și să îmi pun speranțele în ele. Asta în afara a ce făceam la locul meu de muncă. Oricum soțul meu mă tot ruga să mai renunț la ele:

– Hai Ilenuțo, dă-o încolo de treabă, nu te mai necăji cu hârtiile, că am eu bani pentru noi toți.

Da, avea, dar Nelu era cu 11 ani mai mare ca mine, mereu m-am gândit că o să trăiesc mult și clar mai mult ca el. Era bolnăvicios, sărăcu, știam că o să rămân singură la un moment dat și am vrut să rămân în putere, să am ce face. A murit acum 10 ani, înainte să ies eu la pensie. Ce făceam atâta amar de vreme singură dacă n-aveam treabă?”

Are 70 de ani. S-a născut când s-a terminat războiul și părinții au văzut-o ca pe un semn de bucurie, chit că nu o duceau prea bine atunci. E bucureșteancă get-beget și și-a trăit copilăria și tinerețea într-un oraș în transformare, dar într-o epocă cochetă.

”Mai frumos ca pe vremea noastră, din păcate, n-a mai fost, dar nu o zic așa cum zice toată lumea, chiar a fost foarte frumos și pentru noi când eram tineri, dar și pentru cei bătrâni în vremea aia. Apoi s-au stricat lucrurile, s-a dus boemia, abia ăștia mici acum trăiesc vremuri mai frumoase, au acces la toate libertățile, la cultură, la educație, la călătorii așa cum sunt toate… altfel le apreciezi când le-ai văzut ca mine: au fost, apoi n-au mai fost și apoi n-au mai fost la fel niciodată. Le e bine tinerilor acum, au tot ce le trebuie ca să fie educați și informați, să trăiască frumos, chiar dacă uneori e greu. Dar să vrea.”

De ce mai lucrează la 70 de ani?

Pentru că mă simt singură. Am fost îndrăgostită de Nelul meu până peste cap. A fost o dragoste din aceea care te transformă, am devenit unul și același cât am fost amândoi. Am și copii, îi iubesc, dar i-am crescut ca să aibă viața lor, eu cu Nelul meu urma să îmi trăiesc toată viața – copiii ne-au venit, dar noi ne-am ales… Asta e foarte important: să-ți ții alegerea vie, ca atunci când ai făcut-o.

Când mă afund în hârtiile astea, cifrele și condicile îmi țin de urât. Le fac și trece vremea, când termin, e seară și pot să mă duc să-l visez pe Nelu. Ne vedem în vis, știi?”

***

M-a tulburat ultima discuție cu domnița Ileana. Ochii ei cenușii s-au umplut de lacrimi și m-am simțit vinovată că am tras-o de limbă, că am pus-o să verbalizeze că se simte singură. Clar mă duc să-i duc și apometrele scrise de mână, nu i le mai pun în cutie.

Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SYSTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finantat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Foto: Old Hands by Shutterstock


  3 Comentarii

  1. Alex   •  

    La o astfel de poveste, nu doar domnița Ileana capătă brumă la gene…

  2. Tudor   •  

    Ce asemanare uimitoare cu doamna Aurora, o persoana deosebita pe care am cunoscut-o cu mult timp in urma! Probabil experienta de viata acumulata te face o persoana mai inteleapta.
    Sa ai parte de un asemenea administrator este o adevarata mana cereasca, in general administratorii de bloc fiind oameni mai putin onesti. Esti cu adevarat norocoasa.

  3. Maria   •  

    „Noi ne-am ales… Asta e foarte important: să-ți ții alegerea vie, ca atunci când ai făcut-o.” Intelepciune dintr-o lume de care mi-e dor, mi-am pierdut rudele care au trait acea perioada. Aveau o mentalitate sanatoasa, un simt al responsabilitatii extrem de dezvoltat. Astazi trebuie sa ne uitam la TED talks pentru a „invata” cum sa ne mentinem o relatie…

Lasă un răspuns către Maria Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *