Doamna Geta

Îmi spune că ajunge uneori acasă și e frântă. Glasurile îi joacă încă în cap și o săgeată dureri de mijloc și tălpile îi zvâncnesc când se descalță. La 66 de ani e greu să stai aplecată peste bănci și să faci drumuri mici și nenumărate de nimeni printre vreo zece căpușoare curioase. Dar apoi își trage sufletul și se gândește că are șansa să facă una dintre cele mai frumoase meserii din lume: să călăuzească mințile cele mai mici și mai inocente la început de lume.

La ”Școală după Școală” e înghesuială mare: părinți ocupați cu munca până târziu își lasă copiii în grija unei învățătoare ca să mănânce de prânz, să se relaxeze un pic, să se joace împreună cu ceilalți colegi, să-și facă temele și să pună toate întrebările până să ajungă acasă. În acest fel, copiii vin acasă relaxați pentru ziua următoare, își pot petrece seara jucându-se și petrecând timp cu părinții, nu cocoșați peste caiete și creioane.

”E o responsabilitate enormă, nu doar pentru că trebuie să veghezi la siguranța lor fizică – copiii sunt într-un pericol relativ mereu în joaca lor în colectiv – dar mai ales la felul în care le modelezi mintea, să învețe și de la dascăli cum e cu binele și răul, cum funcționează lumea așa cum încep s-o descopere ei.”

Doamna Geta a ieșit la pensie, dar n-a avut nicio clipă gândul să plece din mijlocul copiilor. Și-a dorit să lucreze în continuare, iar programul Școală după Școală i s-a potrivit de minune. Dimineața își vede de casă și de cei doi câini, iar înainte de prânz pleacă spre sălile de curs unde se întâlnește cu mica ei grupă de la clasa a doua. Sunt nouă copii: 6 băieți și 3 fetițe. Îi ”are” din clasa întâi și a devenit a treia mamă: ”prima e mama lor de acasă, firește, a doua e Doamna de la școală, iar eu sunt cea de-a treia. Mă rog, sunt a treia bunică mai degrabă” spune râzând.

Spune că uneori nu poate ține pasul cu energia lor, dar exact această energie o ține și pe ea activă. 

”Față de orice alte meserii din lume, a lucra cu copiii este o binecuvântare continuă: câți oameni din lumea asta au ocazia să plutească aproape zilnic într-o cameră plină de inocență, de curiozitate, de dorință de cunoaștere? E sursa vieții, chiar așa!”

Mâinile sale cochete mângâie câteva caiete cât vorbește cu mine, ca și cum ar ține sub degete umerii copiiilor.

”Vii pe la mine să-i cunoști pe micuții mei? Un pic, 10 minute! Să vezi cu ce stare pleci, ca și cum ai dormi la amiază!”

Zâmbesc, mai mult cu gândul la un somn fără griji în mijlocul zilei… și accept.

***

În clipa în care intru în clasă, 8 perechi de ochișori se ațintesc pe mine și apoi imediat la doamna Geta. Dintr-un tainic cod – o clipire moale – toate scaunele se mișcă și sunt primită cu ”Bunăăăăă ziuaaaaaaaa!”

”Luați loc, continuați lucrul, vă rog!”

Pensule și culori reiau mișcările pe foi: ”fșșș, fșșș, glup, clinc!”

Da, e drept, în secunda în care intri în micul lor univers simți altă energie. Se aude un murmur, deși nimeni nu vorbește, parcă e discuția îngerilor păzitori aflați în pauză în spatele clasei…

”Noi azi desenăm peisaje de toamnă, cu frunze căzând!”

Și doamna Geta iar mustăcește și se mai îndreaptă de spate. Are laptopul deschis și caută de zor un cântecel pe care vrea să-l repete cu copiii.

”Mi-e greu și din alt punct de vedere. Toată viața am folosit hârtii, planșe și doar ce știam din capul nostru. Acum nu mai poți să faci asta, acum mă întreabă direct pe tabletă, li se predă la proiector, văd filmulețe și citesc pe internet. Și eu, chiar dacă nu mai predau, aici tot trebuie să știu ce face doamna învățătoare la ore, altfel nu mă iau în serios. Habar n-aveam cu calculatorul, am ieșit la pensie la fix, se pare, dar iată, că tot învăț. Asta le spun și copiilor: nu doar la școală învățăm, ci toată viața. Uneori din experiență, alteori din cărți și, na, mai nou, de pe tablete, dar încerc să le cultiv curiozitatea. Cât timp vor să afle din ce în ce mai multe, vor fi pe drumul cel bun.”

Peste câteva minute mă ia ”în inspecție” la lucrările copiiilor. Nu seamănă cu nimic din ce desenam eu: peisaje cu copaci scuturați de frunze, covoare colorate, dar triste și statice. Desenele lor sunt în mișcare, frunze căzând, nu căzute, câini și pisici la joacă prin grămezi de frunze de toate culorile toamnei, nu stiu… viață, nu natură moartă!

Doamna Geta împarte laude la fiecare oprire, dar nu goale, ci constructive, chiar și acolo unde nu totul e la locului lui:

”Îmi place pisica mov! Ce interesant, nu m-am gândit niciodată. Dar uite ce bine-i stă!”

***

Plec de la clasa Doamnei Geta cascând ca după cel mai dulce somn.

***

Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SYSTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finantat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Foto: Old Teacher by Shuttersrock