Disciplina celui care (nu) scrie

Da, știu că n-am mai trecut pe aici de ceva vreme, mai ales cu altceva decât anunțuri și recomandări. Îmi doresc utopic să revin la un ritm de scris zilnic și mi-e teamă că în acest moment nu găsesc motivația.

De fapt, cred că nu ține de motivație pe termen lung, ci de disciplină. Aș avea nevoie de o zi de motivație urmată de alte 364 de disciplină, iar ca multe alte lucruri de care m-am lăsat, disciplina lucrurilor repetitive nu este punctul meu forte.

Probabil am făcut abuz de ultima brumă odată cu orele de kinetoterapie din fiecare săptămână, iar acolo ține mai degrabă de un instinct de conservare: dacă nu mă mai duc, mă doare. Chiar și așa, am redus numărul de la două ședințe la una pe săptămână (și două acasă) pentru că am găsit un nivel al durerii ignorabil, dar nu total inexistent. Deci iată, aș fi în stare să amăgesc chiar și disciplina salvării propriei mele suferințe

Ironia face ca, deși nu scriu pentru mine, să fi intrat într-o zonă de informare despre actul scrisului – un curs de jurnalism narativ, o carte despre scris, niște ecranizări ale unor romane cu milioane de cititori. Și eu nu scriu nimic, dar îmi închipui că dacă m-aș apuca aș scrie ceva tare. Și voi vă amăgiți așa, nu?

Până una alta, intenționez să mă apuc de un mini-jurnal: chiar și 5 minute în fiecare zi m-ar ajuta să dezvolt unele gânduri dincolo de constatarea lor în fiecare zi. Poate unul dintre ele se transformă într-o postare mai lungă. Poate măcar m-aș putea întoarce peste un an-doi să văd ce mai făceam, ce mai gândeam, exact cum face Facebook cu Memories. Asta, desigur, dacă aș fi convinsă că pot să scriu măcar 5 minute despre mine în fiecare zi. La naiba, aș putea să îmi țin jurnalul în notițe pe telefon și să-mi scriu rezumatul în metrou. Asta dacă nu e aglomerat. Sau nu e prea cald. Sau nu vorbesc la telefon. Sau n-am chef…

Pentru mai multe detalii despre starea aceasta și alte obiceiuri de scris găsiți în acest text de pe Scena9.

E totuși o parte din scris de care mă ocup în fiecare zi: cititul. Stephen King spune în cartea lui despre scris (Misterul Regelui – Despre Scris) că prima poruncă a scrisului este ”Dacă citiți mult, veți scrie mult.” Mult, fiind, desigur un termen subiectiv

Apropo de asta, mă uitam pe pagina de Facebook a lui George RR Martin de la care lumea așteaptă cu sufletul la gură următoarea carte din Game of Thrones. HBO i-a luat-o înainte și s-a apucat de sezonul 6 fără carte, avându-l totuși pe el consultant, însă m-au întristat cumva reacțiile oamenilor care au ajuns să-l insulte pentru că aparent nu pare să se grăbească sau pare că face orice altceva în loc să-și scrie cartea, neînțelegând parcă faptul că scriitorii nu pot scoate cărți la comandă. Sau o pot face, dar, cu siguranță, cititorii vor fi dezamăgiți. Primele cărți le-a scris în ritmul lui, într-un procesor de text din MS-DOS (ca să nu fie distras de notificări și alte lucruri care se ascund în sistemele de operare), iar acum presiunea pare să-i fi luat cu totul cheful. Sau poate scrie la ea, dar pur și simplu durează, iar oamenii, din ignoranță, nu înțeleg procesul scrierii unei cărți ca fiind unul intim, in ritm propriu. Cicaleala și presiunea la care este supus nu ajută în mod cert: dacă mai stați mult pe capul lui, vi-i omoară chiar pe toți și nu mai pune alții în loc!

O altă observație despre scris – citeam un articol despre un tip care are un podcast cu povești plictisitoare care ajută oamenii să adoarmă. Mai exact, e la limita plictisului într-atât cât să adoarmă și oile pe care le-ai număra ca să poți adormi. Ai spune că e ușor să scrii ceva perfect anost pentru a fi, mai apoi, transformat într-un podcast, însă eu cred că ține de măiestrie deoarece trebuie să fie și puțin captivant, dar nu prea mult: exact la granița dintre ”nu schimb, că vreau să ascult, dar Doamne ce plictiseală!”

Voi cum stați cu motivația sau cu disciplina? Nu neapărat despre scris, dar în general, poate aveți o reteță pe care doriți s-o împărtășiți cu mine și cu ceilalți.

Typewriter by Shutterstock