Din nou, despre echilibru
Diana Florina Cosmin a scris un prea elegant articol aici despre echilibru, cu trimitere la o scapare de moment a unei vedete. Sunt de acord cu aproape tot si, desi n-am facut prea multe incercari de dieta si/sau sport, am avut si eu diverse faze asemanatoare prin care am trecut. N-am renuntat cu adevarat la mare lucru, mananc in continuare de toate, mai fac si excese, mai fac si un pic de sport cand pot/vreau/simt nevoia, dar incerc sa le gasesc un echilibru. Primul exercitiu in acest sens este sa respect alegerile celorlalti, sa incerc sa nu caut sa-i conving cu orice pret daca nu sunt aceleasi ca ale mele pentru ca dintotdeauna am vazut aceste alegeri de viata ca fiind ceva relativ, subiectiv si in permanenta schimbare.
Cei care ma cunosc stiu ca am mai facut ceva schimbari si am niste pareri despre ce inseamna fericire si cum se obtine sau se traieste ea. Singurul adevar absolut in legatura cu ele e acela ca ele sunt perfecte DOAR pentru mine si DOAR atata timp cat nu ma razgandesc Accept sfaturi, ascult despre alegerile celorlalti, ma intereseaza ce li se intampla, iar daca eu consider ca mi se potriveste ceva, preiau, aplic si observ efectele. Citesc si caut recomandari de orice fel, dar le cantaresc cumva inainte sa le pun eticheta: „da, e bine pentru mine” chiar si de la oameni in care am incredere.
Anul trecut am inceput sa alerg pentru ca m-am convins singura urmarindu-i pe altii ca imi poate face bine. Am incercat, am renuntat, am reincercat si m-am convins ca mi-e bine. De la 1 martie reiau si o sa ma pregatesc pentru semimaraton (na, am scris aici ca sa fie si sa pot fi trasa la raspundere daca renunt pe parcurs.) si cred ca o sa fie o provocare interesanta. M-am apucat de yoga pentru ca ma doare spatele uneori si simt ca o sa intepenesc inainte de vreme. Mi-am pus aparat dentar si repar ce n-am facut la timp.
Ar fi absurd sa incep sa va bag pe gat oricare dintre alegerile mele si sa zic despre ele ca sunt reteta starii de bine, fericirea absoluta, garantata sau mai stiu eu ce. Poate aveti probleme la genunchi, poate sunteti predispusi la intinderi sau adormiti usor la exercitii de meditatie, poate sunteti perfect multumiti cu viata voastra deja si nu e nevoie sa schimbati mare lucru. Deci? Mi se pare ca nevoia asta obsesiva de a schimba/converti/convinge si pe altii vine dintr-o lipsa de incredere in propriile alegeri. De ce sa caut validarea altora daca mie mi-e bine?
De asemenea, mai mult sau mai putin in legatura cu asta, dar in mintea mea este: echilibrul e frate cu toleranta. Si daca cineva se razgandeste sau greseste, nu va grabiti sa aruncati cu pietre. Amintiti-va de cate ori ati patit-o si voi, de cate ori, cunoscand pe cineva mai bine v-ati schimbat parerea, afland toate detaliile unei situatii, n-a mai parut la fel… A, nu vi se intampla? Atunci ar fi bine sa va mai deschideti mintea putin.
Foto: Balance by Shutterstock
Tweet
Foarte frumos spus, fiecare isi gaseste echilibrul in felulul lui.
Citeam zilele trecute un articol despre sistemul de invatamant din finlandia in comparatie cu cel de la noi.
Acolo fiecare elev are programul proriu, si se dezvolta in ritmul sau.
Ce frumos ar fi sa avem si noi la fel.
Ce frumos ar fi sa integram ideea de echilibru in tot ce facem.
Ma bucur sa gasesc tot mai multi oameni care gandesc asa. Eu am incetat sa ma mai iau de altii (chiar si doar in mintea mea) cand nu-i sufeream pe altii ca se iau de mine. „Mananci pizza? Ce nesanatos!” – un srain in lift. Nu stiu de ce si-a permis, dar stiu ca eu ii las pe toti in pace, ca pentru fiecare e diferit.
Aaaah, la suflet m-a uns articolul tau! O gandire foarte sanatoasa, de altfel!
Pingback: Despre diete si kilograme in plus | Alina Alexandra Ghenciu
imi doresc dar nu am gasit vointa in mine sa alerg. Ma apuc, iar dupa o perioada scurta. renunt.
Iti doresc succes
Alina, patesc si eu Succes si tie, poate ne iese candva!