De ce n-am stare? Că nu vreau!
Bună, sunt Claudia și am stare cât vrabia-n par. Buuună, Claudia!
Nu-mi pot da seama când am devenit atât de neliniștită. Bănuiesc Orașul acesta că mi-a dat din atributele lui și a transformat zvâcul moldovenesc în ceva foarte productiv. Când eram mică, organizam în fiecare vară Olimpiada din Spatele Blocului. Băieții făceau campionate de fotbal, iar noi fetele făceam de toate: șotron, elastic, gimnastică artistică și ritmică, curse de alegare, sărituri în lungime, cățărări pe te-miri-unde. În vacanțe, plecam în explorări în satul bunicilor, dresam câinii, mă cățăram în copaci și peste garduri, jucam prinselea și lapte-acru. Seara îmi suceam gâtul învățând constelațiile, pentru că la bunici se vedeau toate stelele din Univers. Cu toate astea, nu m-am considerat un copil mai zvăpăiat ca alții. Nimic nu anunța lipsa de stare din viața de adult.
A durat ceva până am găsit un anturaj în București care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual sau să fie pe aceleași lungimi de undă cu mine. Nu am fost așa mereu și au trecut două veri întregi în care ieșeam din casă o dată pe săptămână. Acum mă întreabă lumea când mai trec pe la garsoniera portocalie 
A fost nevoie de o schimbare totală de perspectivă și de oameni noi care să mă facă din nou curioasă. Chiar și apoi, am tot lăsat în urmă pe cei care mă țineau în loc și m-am lipit de cei pe care îi admiram.
Mă amuză într-un fel când mi se cer sfaturi pe motiv că: ”tu ieși mai des” sau sunt intrebată ”tu unde te mai duci în seara asta, că sigur nu stai acasă.” Zâmbesc atunci când primesc răspunsuri la mailuri la 12 noaptea. Mă bucură să știu că undeva acolo mai e un om fără stare care la sfârșitul mailului pune un smiley și mă trimite la somn. Când știm amândoi/amândouă că mai avem de stat cel puțin o oră lucrând ceva.
Înconjurați-vă de oameni ambițioși, întreprinzători, semi-workoholici care să fie fericiți cu viața lor. Munca să fie muncă și relaxarea să fie sfântă. Astfel de oameni m-au făcut și pe mine să-mi explorez capacitățile și să mă determine să-mi doresc să fac DOAR ce-mi place.
Căutați-i și copiați-le ritmul. Molipsiți-vă de entuziasmul lor. Minunați-vă de ceva oricât de des puteți. Aflați ce vă doriți și începeți să puneți în practică! Învățați tot ce puteți, nu se știe la ce-o să vă folosească
Cred ca e cum a zis dl Jobs: Stay hungry, stay foolish!
total de acord!
Vai cata dreptate ai! Citeam articolul tau si pentru un moment am avut impresia ca vorbesti despre mine
Si tu faceai campionate de sarit coarda in spatele blocului?
Da, aveam campionat serios, cu medalii si toate cele (proba de sol, la barna, sarit coarda, elastic, etc.)
Era extraordinar. Ne zbenguiam de dimineata pana seara in fata blocului. Doamne, cat de dor imi este!
Cand spuneam ca am avut impresia ca vorbesti despre mine ma refeream la tot articolul. Inclusiv la job, la iesiri, la oamenii din jur. Am invatat ca este bine sa ai alaturi doar oameni pe care ii admiri, de la care ai de invatat, oameni care te inspira si care te incurajeaza sa reusesti :).
Ei, mi-am dat seama, ma tineam de sotii 😀
Eu mi-as dori din suflet sa vorbesc despre cat mai multi oameni, dar din nefericire, multi se complac intr-o zona de confort care e plictisitoare si atrofiaza creierul si trupul. Nu zic, agitatia asta a mea mi-a lasat doua-trei riduri si cearcane mai cenusii anul asta, dar n-am fost niciodata mai mandra ca le am pentru ca am inima plina de entuziasm!
Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Sub ochii noștri » Gânduri în dezordine
I know what you mean
Pe mine ma inspiri si ma faci sa zambesc in fiecare dimineata cu articolele tale, asa ca iti multumesc 