panselinos1

Panselinos

În Cipru și Grecia, serii cu lună plină i se spune Panselinos și localnicii cred că  în apropierea ei conflictele se atenuează, îndrăgostiții se împacă, iar oamenilor li se alină suferințele sufletetești.   Nu e lună plină, e abia primul pătrar, dar simt că vine un Panselinos în sufletul meu și o să-l prind pe cel adevarat când mă întorc acasă

letter.jpg

Minuscul tratat despre dor

Lipsa cuiva este, poate, cel mai intens sentiment pe care îl poți experimenta. Însăși iubirea împlinită și împărtășită e constituită din mici doruri, chiar și atunci când te afli în siguranță cu mâinile împreunate cu cine cauzează dorul. Distanța aceea pe care o acoperă sentimentul dorului e o legătură magică și nevăzută decât de un sigur suflet. E profund personal, e ceva ce nu poate fi împărtășit decât, în cele […]

Citeste mai departe

sibiu.jpg

Sibiul si FITS-ul – de la alții

Faptul că mie în timpul FITS mi-a plăcut Sibiul cel mai mult de până acum e cumva de înțeles. Oriunde e lumea pusă pe distracție și zâmbește tot timpul din motive sincere, eu mă simt excelent. Orice astfel de loc poate să fie ca acasă pentru mine. Duminică am umblat câteva ore singură prin Sibiu și am fost atentă la oameni, am tras cu urechea la conversațiile lor o vreme […]

Citeste mai departe

133482885_640_thumb.jpg

Trăiți.

Sfârșitul de săptămână m-a zguduit cu o veste din aceea cum speram să nu se mai întâmple… Tout passé de acum, dar aș vrea să vă spun și vouă ce le-am spus alor mei: trăiți tot ce vine spre voi, primiți tot ce vi se oferă, că e bun sau rău, dar să rețineți că totul e trecător. Nimic nu doare la nesfârșit, totul are o soluție într-un final, chit […]

Citeste mai departe

C360_2013-05-15-18-28-39.jpg

Răspunsuri, cautăm întrebare

La o plimbare de câțiva kilometri prin Oraș am găsit în ordine: ”Emotionally unstable circle” ”Acum cel mai înțelept pas de făcut este să nu ne mișcăm” ”Tic, tac, tic, tac, timpul trece din viața ta, profita de fiecare minut” ”Singurul Dumnezeu te poate judeca!” (Wisdom în cabina de probă, scuze că e mișcată poza, dar eram privită ca o ciudată care făcea poze prin magazine) și apoi și… ce-mi […]

Citeste mai departe

incondeierea-oualor-25

Pregatiri de Paste

Aseara imi faceam bagajul ca sa plec spre draga Moldova si mi-am dat seama ca pun o multime de lucruri care n-o sa-mi trebuiasca: 4 perechi de pantaloni pentru 3 zile, bluze, camasi, sacou, tricou, bunici, pisici… Practic, azi cad lata dupa drum direct langa mama si cel-mai-dragalas-urat-caine, maine sarmaluim si pregatim bucatele ca sa punem pe masa bunicului toata priceperea femeilor familiei. Bagajul meu ar fi fost mai bun […]

Citeste mai departe