Brandurile concurente își pot da mâna pentru o cauză bună

Am primit săptămâna aceasta un comunicat de presă care mi-a plăcut mai mult ca toate. Este vorba despre Gala Fundației Regina Maria care va avea loc pe 11 octombrie la Cercul Militar Național, Sala de Marmură. Scopul evenimentului este, la fel ca și anul trecut, unul caritabil, sumele strânse din cadrul Galei fiind direcționate către Policlinicile Sociale.

A doua ediție a Galei Fundației Regina Maria aduce împreună, pentru prima dată sub forma unui parteneriat unic în slujba unei cauze sociale, Fundația Vodafone România și Telekom România, pentru a oferi prin Policlinicile Sociale servicii medicale cu suflet celor aflați în nevoie. Aceste eforturi unite reprezintă un parteneriat de responsabiliate inedit între două companii private și o organizație nonguvernamentală pentru o cauză bună, o dovadă că ne putem uni forțele pentru a face lucruri bune și frumoase, indiferent de profilul activității noastre.

Îndemnul Reginei Maria a României “Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim statornici și să căutăm cu trăinicie tot ce ne unește și nu ceea ce ne dezbină,” a reprezentat sursa de inspirație pentru proiectul Policlinicilor Sociale.

Biletele pentru participarea la eveniment pot fi achiziționate prin email la andreea.tudose@fundatiareginamaria.ro sau sorina.ciotirca@fundatiareginamaria.ro

Uneori nu poți face nimic pentru cei din jur pentru că este prea târziu, iar alteori, poți transforma dramele unor oameni într-o poveste cu final fericit. Cu ajutorul partenerilor și a susținătorilor actuali, precum și a celor care se vor alătura cauzei, putem reda șansa la sanătate oamenilor pentru care accesul la serviciile medicale nu ar trebui să reprezinte un lux și cărora cineva le-a pus eticheta de„săraci”. Oricine poate fi parte din acest proiect, fie printr-o donație aici, fie prin implicarea în programele de voluntariat.

Chapeau Vodafone și Telekom pentru colaborare în acest program și sper să vedem cât mai multe astfel de inițiative pe viitor. E într-adevăr un lucru pe care l-ar fi reușit Regina Maria însăși: să unească orice fel de entități, într-un scop comun de a face bine oamenilor care au nevoie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *