21 de zile încă jonglez

Aș pleca. M-aș duce la locurile în care mi-e bine. Aș pleca la Sinaia, aș bea o limonadă la Sibiu și-aș mânca trei ciuperci cu brânză de burduf la Brașov. M-aș duce să număr pelicanii din Deltă și să adulmec un tei în Copou. Biletele mele de avion mă așteaptă pe frigider prinse de un magnet dintr-o altă vacanță. Dar până atunci mai sunt trei săptămâni și eu nu mai am multă răbdare.

E destul de greu să jonglezi cu îndatoririle zilnice când îți fuge gândul de 10 ori pe zi la vacanță. Știu, e luna mai și toată lumea e într-o mare febră de muncă. E ultima sforțare înainte de mailurile cu Out of Office și de tarife de roaming sau lipsă de semnal. Nu sunt singură, am văzut cu ochii mei visători cum și altora le scapără picioarele a plecare.

Am promisiunea că în vacanță voi mânca în fiecare zi ceva ce n-am mai mâncat niciodată, că voi face febră la picioare de la atâta plimbat și mers pe bicicletă, că voi vedea oceanul și voi prinde ceaiul de la ora 5, că voi vedea un iepure sălbatic și o să fiu nevoită să-mi iau în sfârșit o umbrelă deasupra pletelor, că voi zâmbi încontinuu 13 zile și voi plânge la final că prea a fost frumos. Astea toate nici nu le-am plănuit eu și tocmai de aceea abia aștept. Nu numai că o să fie foarte nou totul, ci și mereu o surpriză.

Până atunci mă simt ca la circ. Cu toate obligațiile în aer, cu toate cele pe care le am de făcut, de zis, de scris și cu toți oamenii care vor să rupă câteva minute din timpul meu venind pe rând pe mâinile, umerii și urechile mele. Jonglez cu succes. Fără clovni, căci mă sperie de moarte.