Toți suntem persoane cu dizABILITĂȚI?

”Îmi dai voie să te îmbrățișez?

Daaa, te rog, îmi place mult să ofer și să primesc îmbrățișări!”

M-am aplecat și m-am așezat lângă firava ființă de lângă mine. Plângea de fericire și emoții.

”Îmi pare rău că am avut emoții și mi-a venit să plâng în timp ce vorbeam. Dar așa mi se întâmplă.”

I-am spus să nu-i pară rău niciodată pentru emoții și că datorită lor ne-a emoționat exact așa cum trebuia și pe noi. Eu una aveam nevoie să mai văd pe cineva plângând ca să pot să lăcrimez în liniște, așa cum simțeam nevoia. Așa mi se întâmplă și mie.

***

Ceva de Spus este o asociație care are scopul de a conştientiza societatea despre problemele pe care le confruntă o persoană cu dizabilităţi. Oferind în acelaşi timp exemplul pozitiv al unor oameni care au reuşit să-şi depăşească limitele şi care acum duc o viaţă normală.

Nu caută mila nimănui, ci vor să atragă atenția că nu ei sunt cei cu dizabilități, ci orașele și legislația țării noastre. Legile pentru persoanele cu dizabilități nu sunt respectate, nu sunt aplicate și, din păcate, abilitățile acestor oameni nu sunt puse în valoare. Mulți dintre asistații social pot deveni independenți cu ajutorul nostru, al tuturor.

Din anul 2013, Ceva de Spus a devenit ONG cu acte în regulă și a contribuit la accesibilizarea teatrelor din Timișoara, urmând să își continue acest demers și în alte instituții. Care, de altfel, ar fi obligate să facă asta, dar, neștiind concret care sunt probleme cu care se confruntă acești oameni, le pun la urma listei cu priorități. Cel mai șocant mi s-a părut cazul Parcului Copiilor unde accesul persoanelor cu dizabilități era interzis chiar și cu insoțitor pentru că ”nu voiau să fie responsabili de vreun accident.” O poveste absolut stupidă, în condițiile în care fiecare copil dintr-un astfel de parc este expus unui accident dacă e nesupravegheat. Sunt convinsă că exemplele pot continua și știți și voi destule. Iar despre instituțiile în care sunt condamnați cei cu handicapuri grave, nici nu mai vorbim…

Pentru a-și atinge scopurile, ei trebuie să se deplaseze în țară și în străinătate pentru acțiunile de monitorizare a instituțiilor rezidențiale în care trăiesc în condiții inumane, persoanele cu dizabilități intelectuale, pentru a participa la dezbaterile legislative de la București sau pentru a se întâlni cu celelalte 5 grupuri ale asociației, din țară. Iar deplasarea cu trenul, autobuzul sau avionul, pentru o persoană în scaun rulant, este un calvar.

Din dragoste pentru vin și din dorința de a sprijini acești tineri minunați să-și “facă dreptate”, s-a născut ideea Salonului RoVinHud – vinuri de bun gust, un concept unic în România, inspirat din marile evenimente de profil din Europa. Anul acesta, tot profitul evenimentului va fi folosit pentru a sprijini tinerii cu dizabilități de la Asociația Ceva de Spus pentru achiziționarea unui microbuz accesibil. La eveniment vor participa experți de renume mondial în domeniul viniculturii, printre care o amintim pe Jancis Robinson – consultant al Casei Regale a Marii Britanii, corespondent pentru Financial Times și autor al unor cărți etalon în domeniu.

Evenimentul este în 14-16 noiembrie și, prin prezența acolo, îi sprijiniți pe cei de la Ceva de Spus în a-și atinge scopul – microbuzul pentru asociație.

Tot acolo o să faceți cunoștință și cu Cea-Mai-Bună-Pâine-Din-Lume, de la Senneville – un brand românesc din tată-n fiu. N-am mâncat pâine atât de aromată, pufoasă, sățioasă și tot ce mai vreți voi de când mă știu. Aștept să se facă franciză și să ajungă la București.

***

Raluca, micul mare suflet care ne-a vorbit despre ONG m-a pus tare mult pe gânduri când mi-a spus așa:

”Toți suntem persoane cu dizabilități într-un anumit context!”

Ca atunci când ești într-o țară străină și nu te înțelegi cu oamenii locului. Ca atunci când îți pierzi actele. Ca atunci când nu cunoști pe nimeni la un eveniment sau când te simți singur și învins. E mai simplu decât pare să empatizăm și să ușurăm existența semenilor noștri.

Ca o paranteză, de aproape un an, merg la un salon de cartier la manichiură și la tuns. Nu doar pentru că e aproape sau că e avantajos, ci pentru că respect foarte mult patroana salonului care a angajat 3 fete cu probleme de auz nu din zgârcenie, ci din convingere. Le-a văzut abilitățile, seriozitatea și dragostea de meserie. Se lucrează în familie și asta se vede.