Tărâmurile mele de basm

Pentru mine, Paștele reprezintă o stare specială. Poate pentru că e ferită de explozia de marketing a Craciunului, o simt mai românească și tradițională. Pentru ca trezește în mine un amalgam de trăiri pe care nu le simt cu ocazia vreo unei alte sărbatori: smerenie, nerăbdare, bucurie, eliberare.

Și toate astea sunt amplificate de faptul că coincide cu învierea naturii, primăvara fiind anotimpul meu preferat. Și parcă diger mai ușor toate tradițiile de Paște: mâncarea e mai ușoară, mai verde, soarele trezește optimismul și veselia nu e întruchipată, e reală și te inundă. 

În fiecare an de Paște, ne reunim la bunicul meu la țară. Probabil că toți asociem copilăria cu mersul la țară. Și tocmai de asta, când mergem acolo și mă mângâie soarele de primăvară, mă îmbată aerul curat și îmi ciufulește părul vântul înmiresmat, e ca și cum m-aș întoarce în timp, măcar puțin. Și știu că nu mulți au parte de un așa privilegiu. 

Se adună toată familia și stăm cu toții la o masă din ce în ce mai mică, pentru ca nepoții cresc, iar gospodinele sunt din ce în ce mai pricepute și învață noi rețete. Și știți că purtăm aceleași conversații din fiecare an: vreme, politică, bani, job-uri, alte rude, planuri, școală, le aveți voi cu ai voștri. Dar parcă exact monotonia și siguranța pe care doar o rutină care iți face plăcere, fac din aceste conversații cele care îți aduc zâmbetul pe față și îți reîncarcă bateriile. Bunicul meu nu știe ce înseamnă ”bio,” cum te afectează poluarea sau greva, cum e să nu mai curgă apă… Toate îi sunt la îndemână, naturale, proaspete, soarele e prietenos, vântul e jucăuș, plantele parcă îți vorbesc iar animalele îți sunt tovarăși, nu doar cină.

De câte ori ajung acolo, mă simt reîncărcată. Dar nu de energie, căci o zi întreagă în aer liber, toropește un orășean corporatist mai ceva ca o săptămână de muncă. De parcă peticul de pământ pe care m-am întins desculță azi, a sorbit din mine tot răul, tot stresul, dar a luat și energia din mine, una falsă, de somn puțin, chinuit în apartament. Dar mă reîncarc mereu din simplitatea traiului, din apropierea de valorile tradiționale. Sunt mai conștientă de bucuriile mărunte, care mă readuc cu picioarele pe pământ. Toate acestea mă țin conectată cu rădăcinile mele și îmi reamintesc ce copilărie nemaipomenită am avut și că sunt venită din locuri de basm…