Sfatul meu

”Te sfătuiesc să…” ”Eu zic să…” ”Știi ce cred eu?” etc sunt fraze care le auzim mai des decât am vrea, poate, de multe ori. În materie de dat povețe toți se îngrămădesc și se consideră apți. Dar nu totdeauna când ai ceva de împărtășit vrei și un sfat, nu-i așa?

Am întâlnit, însă, și mulți oameni care dau sfaturi excelente, motivaționale, care fac diferența când te afli într-un impas. Solicitate, desigur. Doar că atunci când vine vremea să și le aplice pentru sine, te dezamăgesc prin nesiguranța de care dau dovadă și mai că nu-ți mai vine să îi asculți. Îi știți, încep fraza cu: ”Dacă aș fi în locul tău..” și când vine acel moment, uită ce te-au îndrumat. Dă-ți demisia, părăsește-ți iubitul, ai grijă de tine, mută-te, ia-ți o vacanță! și acestea fiind zise, se întorc acasă la viața lor nefericită, la care ar putea aplica aceleași lucuri.

Sunt de părere că cele mai bune sfaturi ți le dai singur, de cele mai multe ori. În intimitatea fiecăruia, ne știm nevoile, suferințele, bucuriile, contextul și, mai ales, ne iubim mai mult pe sine, decât ar putea s-o facă alții. În momentul în care o situație nu mai convine, este pentru că eul nu mai este fericit și trage un semnal de alarmă la dorințele care l-ar face din nou liniștit. Dilema care apare nu este DACĂ, ci CUM să schimb ce nemulțumește ființa. Pentru că odată apărută îndoiala, se declanșează nevoia de a reveni la o situație favorabilă pentru noi. De cele mai multe ori, tot noi ne dăm  răspunsul, cel mai probabil, ideea care vine prima. Dar, din pricina unui context exterior, este nefezabil imediat ce apare aceasta. Și începem să ne complicăm, să căutăm ajutor în cei din jurul nostru.

Este un sfat obiectiv binevenit? Chiar și din partea cuiva care cunoaște contextul exterior, care a mai trecut prin aceleași dileme, poate chiar o situație identică, nu se ia în calcul impactul emoțional pe care îl resimte persoana în cauză. Contextul interior, amintirile, traumele, senzațiile care apar. Pentru că, multumim lui Dumnezeu, Mamei Natura, Universului sau cui vreți voi, suntem diferiți. Și în timp ce nu exclud puterea vorbelor potrivite la momentul potrivit, vă sfătuiesc să vă găsiți în voi soluțiile.


  1 Comentariu

  1. andreea   •  

    sunt de acord cu tine.. in general barbatii simt nevoia sa dea un sfat, o solutie (in special, foarte rationala si practica) cam la tot ce aud.. ei asculta si apoi iti ofera solutia..asa sunt creati..o femeie te poate asculta ..si atat. am generalizat intentionat pentru ca mi s-a intamplat aproape de fiecare data sa primesc un sfat/solutie de la un prieten/iubit/tata la orice nedumerire, dilema sau suferinta am avut :). deci, daca vrei sfaturile cele mai practice, cauta-le la un barbat 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *