Perfecțiune

Am văzut aseară un documentar care m-a pus pe gânduri într-un mod foarte frumos și m-am pus pe un somn tămăduitor și liniștit. Sunt momente și oameni care vin în ajutorul meu fără să-l exprim vreodată și acesta a fost unul dintre ele. Nu vă dau link, nu vă spun despre ce e vorba pentru că n-ar avea același efect, degeaba vă promit zen și pace că vă garantez că n-o să aibă același efect.

Ideea era că noi suntem perfecți în felul nostru, iar unul dintre aspecte se referă la modul nostru de a fi: perfecți pentru noi înșine atât timp cât facem tot posibilul să nu-i rănim pe cei din jur în drumul nostru spre cunoaștere. Chit că vom face tot soiul de prostioare și îi vom răni inevitabil și fără intenție pe unii, bucățica de divinitate din noi e conștientizarea că toți avem lecții de învățat și mereu vom fi de ambele tabere. Uneori e rândul nostru să fim puși la pământ, moment în care ne putem exercita perfecțiunea nu prin a riposta, ci prin a înțelege de ce.

Dacă vă apucați de căutat, să zicem pe YouTube, ”perfect” o să găsiți câteva melodii la modă, niște replici bine alese, niște momente suprinse la timpul și momentul bun și multe tutoriale despre unele și altele pe care ni le impunem ca fiind perfecte. Dacă vă apucați de căutat pe google, nu mai terminați.

Când, de fapt, ea (perfecțiunea) e simplă – e cea din noi într-o lume plină de defectele tuturor.

Simplu ca bună-ziua.

Ziua bună a cui?

PS. acest articol nu are o imagine care să-l ilustreze pentru că ce ar fi fost perfect pentru mine, nu era și pentru voi, deci…