Facebook, ai o MARE problemă de rezolvat

În aceste zile n-am putut să emit nicio părere într-un spațiu public încărcat de părerile tuturor. Am fost de acord și dezacord în același timp, am văzut și citit mult: imagini de la fața locului, filmulețe noi și vechi, articole, strigăte de ajutor, dureri, frustrări, teorii ale conspirației, mobilizări, dureri, gânduri de tot felul… M-am uitat la TV. M-am uitat și la Digi, Pro dar și la Antena3 și la Kanal D. Am citit Hotnews și m-am uitat și pe WowBiz. Am fost și la donat sânge și la înmormântare și la proteste. Am consumat evenimentul acesta din toate direcțiile, încercând astfel să mă purific, să înțeleg înainte de toate ce ni se întâmplă și ca societate și în interiorul nostru, al fiecăruia.

În acest fel, cred eu, am reușit înainte de toate să empatizez și să mă pun în locul oricui care ar fi emis o părere pe Facebook, de exemplu. Să înțeleg care sunt resorturile fiecărui tip de reacție. A fost o săptămână extrem de dificilă, mai ales că, în aceste zile, avem deja, mulți dintre noi, sufletul greu de durere pentru dispariția unor prieteni, încărcat de îngrijorare pentru cei încă în pericol și plin de furie pentru incompența corupților care au uitat de propria lor tinerețe.

Altceva voiam să spun, însă.

De vineri seara (când am văzut primul semn de îngrijorare la ora 23:33 pe Facebook), m-am bazat pe rețeaua de socializare pentru a primi informații calde, de la surse în care am încredere, de la oameni direct implicați sau jurnaliști și prieteni despre care știu că folosesc Facebook la fel ca mine – cu informații verificate și prețioase, cu păreri pertinente și bine gândite, cu întrebări bine puse.

Primul lucru pe care l-am observat încă de sâmbată a fost faptul că în câteva ore au început să apară nefericitele imagini cu victimele arse direct prin news feedul meu. Necenzurat, neanunțat, absolut nedorit. Am dat report la zeci de conturi și pagini într-o încercare de a ajuta la curățarea spațiului de unde ne veneau informații prețioase despre cei răniți, dispăruți și ajutoarele de care era nevoie. În câteva ore, am primit răspuns de la Facebook cum că au revizuit cererile mele și nu violau termenii și condițiile, deși imaginile erau cel mai bun exemplu pentru raportarea de tip: ”This advocates violence or harm to a person or animal Examples: shows graphic injury, body parts.”

Am mai dat report la postări care instigau la violență, la comentarii despre religie (sau lipsa ei): ”This insults or attacks someone based on their religion, ethnicity or sexual orientation Examples: racist, homophobic or sexist slurs; calls for violence” și aș fi dat report și la folosirea greșită a capului, dar nu aveam ce bifa. Așa că am dat doar Block.

Am primit de fiecare dată acest non-răspuns de la Facebook ceea ce mă duce la concluzia că au o mare problemă. Facebook nu mai e doar o rețea de socializare unde ținem legătura unii cu alții în momente fericite: cine cu cine s-a mai combinat, cine s-a căsătorit, cine a făcut copii, pe unde s-au mai dus în vacanțe, ce articole mai citesc și ce muzică ascultă. În momente de fierbere socială, în cazul unor evenimente spontane, unor accidente și tragedii cum a fost #colectiv, Facebook devine spațiul unde aflăm unii despre alții pe bune, unde ne organizăm, unde ne putem ajuta în momente dificile. Nu mă refer doar la România, se întâmplă peste tot în lume. S-a făcut la Haiti, în Nepal, la atentate, la criza refugiaților… acolo au fost de găsit oameni, ajutoare, alinare.

Ori, acest spațiu care ne-a devenit vital, de neînlocuit momentan, nu și-a luat încă rolul acesta în serios. Totul e flower-power, branduri pe Facebook, memories și video generat automat cu prietenii, însă nu are birouri oficiale în fiecare țară și astfel să poată simți odată cu userii gravitatea sau necesitatea unei puneri în context. Nu știu care este filtrul prin care trece o imagine extrem de grafică a victimelor din Colectiv și decide că nu violează termenii condițiilor sau un mesaj prin care se dorește moarte în chinuri tuturor celor care ascultă rock.

Facebook analizează în prezent reporturile în doar 24 de limbi din patru centre din lume (Dublin, Menlo Park, Austin și Hyderabad), deci nu poate să judece corect dacă, spre exemplu, un cont care spune că ”să omorâm sataniștii din cluburi/homosexualii/ateii/țiganii” este într-adevăr o instigare la violență, insultătoare pentru un grup de persoane din cauza religiei, etnicității sau orientării sexuale sau o postare de opinie oarecare.

Nu e vorba de cenzură – Facebook trebuie să rămână un spațiu al dialogului, chiar dacă nu suntem de acord cu părerile cuiva, cât de extreme ar fi. Însă ar trebui să-și pună o problemă de responsabilitate măcar în momente de mare agitație socială în fiecare țară în parte.

A venit vremea în care depindem mult de rețeaua de socializare și în timp ce web-ul ca univers nu poate (și nu trebuie) să fie filtrat de astfel de mizerii, Facebook ar trebui să revizuiască mult mai atent ce se întâmplă pe tarlaua sa. Și nu, nu mai e gratuit, companiile plătesc mii și mii de euro anual ca să susțină un mediu de pe care oamenii să nu plece îngroziți de imagini grafice și instigări la violență specifice fiecărei țări.

Ca o ultimă observație, mi-am amintit de cazul unui prieten care avea o poză cu capul blond și perfect decent al soției sale și care a primit atenționare de la Facebook cum că afișează nuditate, în timp ce eu (și mulți alții) am primit un răspuns automat cum că fotografiile cu prietenii noștri arși de vii în Colectiv nu violează termenii și condițiile… Nu e normal.

Ce-i de făcut? Le scriem mai mulți pe Medium? Le trimitem scrisori și mailuri la Dublin? Cum să procedăm să evităm pe viitor astfel de non-răspunsuri?

Foto: Facebook Error by Shutterstock