Eu, antisociala
Am zile în care nu am chef să comunic cu cei din jurul meu. Nu se anunță cu nimic și nu-s zilele alea muierești. Mă trezesc dimineața și Puf! azi n-am chef să socializez.
Și-i tare greu, pentru că prin natura meseriei mele și mai-nou-explorata pasiune de blogger, e aproape o nefăcută să n-ai chef de vorbă. Văd că e ziua cunoscuților pe Facebook, simt în vocea unui coleg că ar vrea să întreb ce-a făcut în weekend, deschid oricum messengerul din ce în ce mai rar (oricum nu mai vorbesc decât cu vreo 15 persoane dintr-o listă de 100), pe Twitter se poartă discuții la care m-aș pricepe. Eu nimic. Pur și nu-mi vine să comunic cu nimeni pe niciun subiect.
Nu vreau să dau like, nu vreau să comentez ceva care mă intrigă și nu îmi găsesc puterea să pun întrebări. Nu suport să dau telefoane, însă trimit mailuri într-o veselie. Sunt, desigur, mailuri fără smiley-uri și informații care să genereze alte conversații.
Citesc și încerc să ascult tot ce comunică ceilalți cu mine. Știu mereu că odată ce trece o zi ca asta o să-mi revin și trebuie să știu ce se întâmplă în jurul meu. Că doar sunt acolo, numai că nu-mi vine să răspund cu obișnuita plăcere…
Îmi imaginez cum par pentru cei din jur într-o zi din asta: nepăsătoare cu ei, nu le acord atenția obișnuită, nu inițiez nicio conversație care nu e work-related. Probabil că se gândesc că am pățit ceva sau sunt supărată, ceea ce nu e aproape niciodată adevărat pentru că am tendința de-mi spune mereu of-ul, nu mă pot consuma în mine.
Nu sunt dese zilele astea și câteodată pică în weekendul în care stau pe lângă casă. Dar ele există și eu în zilele alea nu-s chiar eu, dar nici nu mi-e rușine cu mine, antisociala!
Si eu trec uneori prin asemenea stari, dar am descoperit ca de vine e lipsa de somn. 😉
Mi se intampla si cand sunt odihnita uneori, dar poate fi pusa pe seama oboselii acumulate. Ok, sa zicem
Si astfel de zile ne prind bine. 😀
Foarte probabil, imi mai odihnesc corzile vocale si nervii :))
Nu ti-e rusine asa putin sa scrii un post despre..mine? :)))
Spiritul nostru nu mai secreta efervescenta (daca-mi permiti sa fiu putin poetica.. :D).
Ah, ce-mi place asta cu spiritul. Este geniala! 😀
Vorbești pe mess cu vreo 15 din 100. E bine. Eu tot cu atâția din vreo 400 :))
Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive Ca vinerea - Claudia Tocila