Emoții
Am fost aseară în sală la decernarea premiilor Gopo și am rămas uimită de un lucru: actorii care urcau pe scenă să prezinte, să înmâneze sau să primească premiile au avut emoții prea mari, în special cei tineri și în special gazda serii. S-au bâlbâit, au spus prea puțin, au părut total nepregătiți.
Eu cred că n-a fost pentru că au avut trac de scenă, de live-uri, de camere sau de public, nici pentru că nu au suficientă experiență. ci pentru că în sală se aflau mulți dintre profesorii lor, mulți dintre cei de la care au învățat meserie și acum le ofereau un premiu sau primeau un premiu în fața lor.
Una e să joci pentru un public care nu practică această meserie și care nu sesizează micile improvizații, chiar dacă, printre ei se numără și critici sau unul-doi-cinci cunoscători fini: majoritatea va fi mereu mult mai liniștitoare pentru tracul de scenă; alta e să dai un examen în fața a mai multor profesori și modele deodată, fără duble.
Oricât de pregătiți am fi pentru rolurile de zi cu zi, oricâte zeci de ore de repetiții și puneri în scenă am avut deja pe același personaj, în fața celor care ne-au împins să le jucăm suntem mereu începători. Extrapolați voi cum știți, sigur înțelegeți la ce mă refer.
***
La Ruxa găsiți lista completă a câștigătorilor, ”Undeva la Palilula” și ”Toata lumea din familia noastră” au dominat premiile. Eu mi-am dorit mult să câștige Adrian Titieni pentru că l-am iubit în rolul lui Marius Tocitu din ”Și caii sunt verzi pe pereți.” N-a fost să fie, dar la ieșire am apucat să-l salut și să-l felicit pentru nominalizare și parcă m-am mai liniștit.
Tweet
Pai sa stii ca ai dreptate. Am avut recent o intalnire la care au participat si fostii mei profesori. Eu nu sunt asa emotiv, de felul meu, dar acolo imi simteam sufletul ghem, ingesuit undeva in esofag.
cred ca diversitatea de emotii este mai mare. si eu, de felul meu sunt timid. dar viata m-a invatat sa domin emotiile (mai mult sau mai putin). dar am o alta experienta. intr-o intalnire publica am adus multumiri unei foste profesoare. ea a fost coplesita. pentru ca mesajul in fata maetrului poate fi si de forma „uite, sunt produsul muncii tale! munca ta plus munca mea m-au adus aici. meriti si tu o parte din gloria mea”. raman totusi la afirmatia ca spiritul gopo nu este la fel cu spiritul oscar. emotiile si trairile sunt diferite.
Spiritul Gopo nu e la fel ca Oscarul, asa cum nici industria nu e. Dupa posibilitati, neicusorule :))
Cand s-or duce oamenii mai mult la filme romanesti, cand s-or da bani, cand si-or plati actorii asa cum se cuvine, poate o sa avem un spirit. Pana atunci, e cea mai apropiata festivitate de gen. Dar suntem optimisti, da? 😀
De curiozitate: care e ultimul film romanesc pe care l-ai vazut la cinema?