Trei motive pentru care fac shopping
După cum am mai spus aici pe blog (și știu că sunteți de acord cu mine), nu sunt o fană a cumpărăturilor. Și totuși, din când în când, e necesar, iar motivele sunt fix trei:
1. Am un eveniment care necesită ceva specific sau nou
O nuntă, o vacanță, un eveniment cu dress code din care îmi lipsește ceva sau nu mai e actual. În ianuarie am umblat prin două mall-uri să-mi iau echipament de ski, am probat, am comparat, am pipăit și, într-un final, am cumpărat. N-am mai ajuns la munte, dar data viitoare voi fi pregătită chiar și pentru o plecare spontană
Pălărie de soare, sandale comode, costum de baie – sunt pe listă pentru următoarea vacanță, deci un motiv care mă obligă la o nouă căutare cu deadline.
2. Am nevoie să-mi limpezesc mintea
Cumva, deși nu-mi place, înțeleg de ce shoppingul este terapie: pentru câteva momente (sau ore) cât cauți ceva ce ți se potrivește, care să te definească, să te completeze sau să te pună în valoare, nu te mai gândești la altele. Fie că e offline sau online, actul de a face cumpărături înlocuiește (măcar parțial) o problemă din capul tău.
Într-un fel, deși nu e nici pe departe la fel de plăcut precum cititul, probatul hainelor (virtual sau real) îți pune imaginația la treabă: cum mi-ar sta pe tocuri, cu părul făcut, unde aș purta, cu ce accesorii, etc. Acest exercițiu involuntar și puțin disruptiv te ajută să îți găsești perspective proaspete, deci și soluții noi.
3. Garderoba nu mai ține ritmul cu mine
În ultimii ani m-am schimbat foarte mult la nivel personal, dar și profesional, ceea ce a determinat și diverse reînnoiri de garderobă. Când hainele pe care le-am luat, chiar și piese pe cât posibil clasice, nu mai reprezintă noile alegeri, fac loc pentru altele noi, de mai bună calitate: cămăși, bluze, rochii pentru multiple ocazii, sacouri, pantofi eleganți, dar comozi și alte lucruri pe care le-am ales în detrimentul unor mode trecătoare sau materiale îndoielnice.
Așadar shoppingul nu e viața mea, dar e necesar. Cel mai tare însă mă obosește să umblu prin magazine printre hainele care nu par să aibă o logică în aranjare. Nu a mea, cel puțin, eu le-aș pune nu doar după colecții, ci și pe categorii – pantaloni, cămăși, etc, apoi pe culori – pantaloni albi, negri, etc. sau măcar după preț. Să mergi la sigur: vrei o cămașă albă de 100 de lei? Te duci frumușel la categorie, pe la mijloc. Simplu, nu?
De fapt, asta e mai degrabă logica unui magazin online, de aceea am primit cu entuziasm vestea că eMAG a lansat o categorie nouă în magazinul online, cea de Fashion. Aici sunt listate deja peste 14.000 de articole vestimentare pentru femei și bărbați plus accesorii (genți, încălțăminte etc), urmând ca această gamă să fie extinsă la 25.000 de articole în urmatorul sezon, dar și brandul propriu – RELEASE, sub care eMAG va lansa mini-colecții la fiecare două luni.
Clienții categoriei Fashion vor beneficia de livrare rapidă în 24-48 ore, call center dedicat 24/7, retur în 30 zile. Pentru a oferi o experiență de cumpărare lipsită de griji, în luna aprilie toți clienții vor beneficia de retur gratuit.
Voi ce trei motive aveți pentru a face shopping?
Foto: Shopping by Shutterstock
Tweet