large

Prima oară cu avionul. De la mic la mare

Am ajuns la destinație, totul e excelent și simt cum începe să-mi vină cheful pe care îl așteptam. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre călătoria cu avionul.

Cum mie îmi cam place printre nori și n-am nicio frică de zbor, am venit foarte relaxată spre aeroport. La îmbarcare am studiat puțin oamenii cu care urma să călătoresc, așa cum te uiți la un grup cu care urmează să împarți două ore într-un spațiu foarte mic, fără cale de ieșire.

În fața mea stăteau două bătrânele care călătoreau cu un băiat de 14 ani, iar în spatele meu o familie care vorbea dulșili grai. Și unii și alții călătoreau pentru prima oară cu avionul. Doamnele erau ușor speriate și se uitau foarte atente la tot ce se întâmpla în jur.

Fetița familiei din spate a fost cea mai dulce, de departe: când avionul s-a desprins de pe sol a scos un OAAAAU despre care uitasem.

”Uite, mami, nu mai suntem pe pământ!” ca să adauge filozofic câteva minute mai târziu vâzând împrejurimile: ”Vai… ce mici suntem de fapt!”

deci cum?!

Tatăl stătea la margine și își întindea trupul să vădă câte ceva pe gemulețul avionului. La un moment dat, mama și fiica au plecat la baie, iar el a țâșnit cu același entuziasm ca al fetiței la locul de la geam. Zece minute a privit pe geam și i-am întrezărit chipul a cărei imagine o să mă urmărească multă vreme: o uimire cumva tristă, o față obosită, resemnată care trăia un moment de fericire într-o oarecare intimitate… Privea în același fel ca fiica lui, doar că sclipirea din ochii lui era de ușurare: că a reușit să vadă norii.

La coborârea din avion, bâtrânelele comentau fericite: ”A fost foarte bine! Mult mai bine decât mă așteptam! Mai mergem de acum, da?”

large

PS: Au fost singurii care nu înțelegeau de ce au aplaudat românii la aterizare…


  5 Comentarii

  1. dojo   •  

    Asta cu doar romanii care aplauda nu-i chiar adevarata. Am zburat din Budapesta spre Amsterdam, Varsovia sau Zurich (pentru ca apoi sa luam avionul spre New York). Am zburat chiar in SUA (NYC – Akron – Atlanta si retur). INTOTDEAUNA s-a aplaudat. Si singurii romani de pe zborurile alea eram noi :)

  2. Creve   •  

    Prima data când am mers cu avionul am mers cu un cor și la aterizare chiar am și cântat nu doar aplauze e :)) Să vezi reacție pe ehipaj 😀

  3. AlinaC   •  

    Eu nu am inteles si nu inteleg treaba asta cu aplaudatul la aterizare. De ce sa aplauzi? Nu te asteptai sa aterizezi cu bine sau cum?

  4. Vali   •  

    AlinaC se aplauda pentru ca manevrarea unui avion nu este o simpla apasare de buton la telecomanda. Este ca si cum i-ai zice lu’ nenea ala multumesc ca ai avut grija de noi cu maiestrie. Daca Gogaie era la mansa „Nu te asteptai sa aterizezi cu bine sau cum?”. :)). Of Doamne de ar aprecia uni ce fac alti pentru ei. PS: Se aplauda ca este o „arta”/”maiestrie” sa conduci un avion ca vrei sa multumesti simplu. (altfel imi luam si eu un part time ca pilot pe un avion numai cu tine in el. Eu cu parasuta tu fara:)) )

  5. Irina Radu   •  

    Sunt sigura ca cei 150 de oameni care au scapat de la moarte pt ca un pilot de exceptie a fost in stare sa aterizeze cu o balena de avion (avion, nu hidroavion) pe raul Hudson, il vor aplauda cate zile vor avea. Cinste lui!

Lasă un răspuns către Creve Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *