shutterstock_153076043

Zece cărți care mi-au marcat adolescența

Marele meu regret este ca nu am descoperit plăcerea cititului mai devreme. Mereu am citit cu ușurință și m-am putut concentra ușor, întrând în ceea ce se numește ”deep reading”, adică conectarea profundă cu universul unei cărți, atunci când lumea exterioară există undeva în afara ta, când timpul dispare și mintea ta devine una cu cea a personajelor, a naratorului, ți se dezvăluie vivid imagini din alte vremuri și alte locuri, când toate simțurile îți sunt ghidate de rodul imaginației unui scriitor: miroși, pipăi, ți-e foame, ți-e frig, ești ud sau murdar, după cum ți-e norocul și cartea :)

Din păcate, în copilărie și în adolescență citeam mai mult din datorie sau de rușine și, deși nu pot spune că mi-au scăpat lucruri esențiale, am avut mereu sentimentul că nu sunt în rând cu lumea, că am răsfoit prea puține cărți, că, pe alocuri, am fentat-o, în fine, că sunt în urmă rău. Aveam colege în liceu care împrumutau mereu volume groase de la librărie, care știau toate anticariatele bune, exista o rețea de cititori, de cărți citite pe sub bancă, ore mici și albe în noapte petrecute între cuvinte.

Mai târziu în viață, culmea, când ajunsese destul de aglomerată și complicată, am găsit refugiul în cărți, pentru situații de viață, pentru momente de relaxare totală, pentru informație și cultură generală, nu ca o laudă sau ca mijloc de a bifa într-o conversație, ci pentru a-mi liniști sentimentul că uneori nu știu despre ce e vorba :)

După cum spuneam, dacă m-aș întoarce în timp, m-aș obliga, m-aș convinge și m-aș bucura să citesc mai mult. Și totuși, au fost câteva cărți pe care le-am adus cu mine din adolescență și care m-au marcat, într-un fel sau altul.

Să facem o listă de cărți faine pe care aștept să mi-o completați în comentarii:

Începem cu cele românești:

Baltagul – Probabil prima carte care m-a marcat și m-a șocat la începutul adolescenței. Violența, misticismul, descrierile sadoveniene, bogate și metaforice, au lăsat o impresie puternică asupra modului în care am descoperit lectura. Se poate să trăiești cu inima cât un purice, să simți frigul într-o carte, să visezi noaptea crima și Miorița.

La Medeleni – Mi-am trăit copilăria la intensitatea conacului de la Medeleni, cu Olguța, Monica și Dănuț, în tărâmul lor aproape magic, dar am avut o brutală trezire și maturizare forțată odată cu celelalte două volume. Îmi amintesc că nu mi s-a dat voie să citesc restul volumelor în copilărie, spunându-mi că nu sunt deloc la fel și apoi am înțeles de ce: moartea Olguței a fost, într-un fel și moartea unei părți din copilărie. A mea, a altor adolescenți care au citit cartea.

Moromeții – Unul dintre romanele mele preferate all time. Moromete a devenit primul personaj pe care l-am văzut clar cu ochii imaginației și pe care l-am înțeles pe deplin. Prin el am deprins să fiu mai atentă la gesturile și cuvintele ”într-o doară” pe care le spun uneori oamenii.

Enigma Otiliei – Romanul tipologiilor, gros și încâlcit, dar perfect urmăribil și fascinant. Am rămas impresionată de complexitatea sa la momentul respectiv și îți puteam povesti pe nerăsuflate totul despre el. L-am întors pe toate părțile, era subliniat tot și aveam semne în toată cartea, la pasajele care îmi plăceau. Acum, din păcate, alte romane au luat locul său în memorie și nu mai țin minte decât că eram vrăjită de Otilia.

Și continuăm cu cele din literatura universală:

Micul Prinț – Da, știu că e mai mult o carte pentru copii, dar eu am citit-o mai târziu și probabil că am privit-o deja cu alți ochi. Întrebările, întâlnirile și aventurile Micului Prinț devin mici lecții de viață pe care le resimți altfel în hățișurile adolescenței.

Împăratul Muștelor – Poate prima oară când m-am gândit cum ar fi să nu mai am în jur adulții care au grijă de mine, pe care îi boscorodeam pentru regulile și îngrijorarea lor, dar și prima dată când mi-am dat seama cu adevărat că voi ajunge și eu adult, că nu va fi un moment de a-Ha în care ”mă voi face mare”, ci doar responsabilitățile mi se vor schimba, dar eu voi rămâne mereu la fel cum mă cunosc pe mine, nu cum mă văd ceilalți, dar și că instinctele brute nu ne părăsesc și pot fi distrugătoare.

Bătrânul și Marea – M-a marcat pentru că am citit-o din întâmplare, căutând ceva prin bibliotecă și m-a paralizat până am terminat-o. Suspansul, lupta, disperarea, tristețea care te cuprind sunt intense, extrem de vivide și m-au cam dat peste cap la momentul respectiv. Intenționez să revin la ea later in life, probabil că o voi vedea cu totul altfe.

Să ucizi o pasăre cântătoare – De asemenea o carte despre maturizare și despre căderea unui Paradis, care era micul orășel sudist. Mi-aș fi dorit să cunosc un stâlp moral ca Atticus Finch în viața reală atunci. Sau să-l fi recunoscut.

De veghe in lanul de secară – Criza de identitate din adolescență transpusă în cuvinte la persoana I. Să mai spun ceva? Totuși, o lectură destul de ciudată la momentul respectiv, am abandonat-o de câteva ori, am reluat-o la presiunea colegilor care discutau despre ea și mă frustra că nu-mi puteam da cu părerea avizat.

La răscruce de vânturi – Un mic Everest al adolescenței mele. Am citit-o cu un caiet lângă pentru că nu reușeam să urmăresc firul tuturor personajelor, dar am continuat-o din ambiție, pe principiul că ”nu mă face pe mine un roman de cateva sute de pagini” și am ajuns s-o respect. Prima mea victorie adevărată asupra literaturii clasice.

Voi ce carți marcante/impresionante ați citit în adolescență?


  4 Comentarii

  1. Alma Lavinia   •  

    Nu eram chiar adolescenta, dar mi-au placut foarte mult Singur pe lume, Cuore – Inima de copil, Capitan la cinsprezece ani. Apoi in adolescenta cartile mele preferate devenisera Micutele doamne, Jane Eyre, Portretul lui Dorian Gray, 1984, Ferma animalelor, Ion, Crima si Pedeapsa, Idiotul, Romanul adolescentului miop si Maitreyi, Leviathan, La rascruce de drumuri, M-am hotarat sa devin prost, Kafka on the shore; si din cele mentionate de tine Baltagul, Imparatul mustelor, Batranul si marea, De veghe in lanul de secara – nu mi-a placut deloc, dar deloc Morometii.

    PS: Am acelasi regret.

  2. Ana Maria   •  

    Din pacate si eu am descoperit abia in liceu cat de mult imi place sa citesc. Nu prea m-au atras cartile care trebuiau citite pentru scoala, dar prima profesoara de limba romana mi-a dat o lista cu diverse titluri, printre care: Colectionarul de John Fowles, Igiena Asasinului de Amelie Nothomb, Fiul Cuvintelor de Iris Murdoch. Si asa am inceput sa citesc din ce in ce mai mult :).

  3. Sergiu   •  

    Jurnal de vacanta, nu mai stiu exact de cine a fost scrisa dar cu siguranta mi-a marcat copilaria. O alta carte care cred eu ca ar putea marca copilarii ( eu am citit-o dupa 20 de ani) este De veghe in lanul de secara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *