Mozart really ROCKS!

Înainte de AC/DC, Kiss, Metallica, Nirvana si Aerosmith a fost Mozart. Și Beethoven, Chopin, Vivaldi etc. Muzica simfonică a fost considerată, și incă este, ca un vârf al realizărilor în domeniul muzical. Se știe deja că are chiar și efecte terapeutice, armonia și amalgamul de reacții produse în mintea omenească, propagându-se în toată ființa noastră.

Mozart îi scria tatălui său într-o scrisoare, în care îi sărbătorea o nouă aniversare: ”Să trăiești până când nu va mai fi nimic de făcut în muzică!” Cum avea să știe, bietul Mozart, că un om minunat, în persoana lui Constantin Teodorescu va găsi noi moduri de a ne bucura de el in secolul XXI.

Mozart Rocks a fost la a 3-a ediție în București, după ce a început în Brăila și a trecut și prin fazele Beethoven Rocks și Bizet Rocks. Anul acesta am avut deosebita onoare de a mă afla în Sala Palatului, la ediția din 2010.

Cu participarea extraordinară a Filarmonicii George Enescu, condusă de maestrul Tiberiu Soare și a unora dintre cei mai celebri chitariști români (Remus Carteleanu Călin Grigoroiu, Florin Demea, Cosmin Lupu, Cezar Popescu, Claudiu Ursache ș.a) și a altor artiști precum Dan Helciug, Ioan Gyuri Pascu, Nădejda Trohin, (cu o voce dumnezeiască, despre care nu auzisem, din păcate, până atunci), basiști, pianiști, bateriști, spectacolul a fost o surpriză mai mult decât plăcută. Mai mult decât atât, a avut și o latură umanitară, sprijinind în acest fel Asociația Telefonul Copilului.

Auzisem obiecții din mai multe părți, cum ca a fost sub deminitatea Filarmonicii Române să se alăture unui astfel de experiment muzical, unde mai pui ca și pro-bono. Ba deloc! Au fost extraordinari, deloc eclipsați de îmbinarea cu sunetele electronice moderne, ci chiar scoși în evidență, demonstrând, dacă mai era cumva necesar, că muzica clasică nu se demodează niciodată. Dimpotrivă, chiar și în haine noi, cu ținte și plete, este la fel de frumoasă ca acum câteva secole. Mozart & CO au fost geniali și tocmai din acest motiv, orice experiment, joacă, redimensionare a operelor de artă create de aceștia, vor fi mereu bine primite și vor încânta și pe viitor alte și alte generații. Cele două stiluri, aparent diametral opuse, s-au îmbinat natural și armonios, creînd senzații noi și lăsând amintirea unui concert deosebit.

Sunt sigură că dacă Mozart ar fi trăit ziua de 12 aprilie 2010, trecea cu siguranță să cânte o piesă și din partea dreaptă a scenei, de la chitariști :)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *