tumblr_m0jd4uElFb1rqfhi2o1_500.gif

Mi-e scârbă

Încerc de vreo două zile să mă feresc de știri și nu reușesc. Nu vreau să par chiar ignorantă în legătură cu ce se întâmplă la noi în țară, dar din moment ce mă simt nepunticioasă și singurul lucru care rezultă din faptul că sunt pusă la curent cu informațiile despre poilitică și tot ce se întâmplă cu aleșii sau opoziția este să mă enerveze, încerc să le evit pe cât posibil.

Refuz chiar să-mi fac o părere. Eu am terminat Administrație Publică și mai știu cu ce se mănâncă instituțiile statului, constituția și subordonarea dintre ele, am învățat destulă istorie modernă ca să știu care ar trebui să fie programele partidelor politice și care a fost rolul lor în trecut și cu atât mai mult mă oripilează ce se întâmplă cu noi, cu viața noastră politică extrem de bolnavă. Uneori mi-e teamă că nu mai putem să ieșim din mlaștina asta.

Mă supără și mai tare cu cât am citit despre monarhie și despre felul în care erau educați să servească un popor și am senzația (cred că nu sunt singura) ca nu se iveşte nicio soluție între oamenii care reprezintă viața publică actuală.

M-am săturat de premierul fanatic, de președintele manipulator, de toți corupții împușcați, de media care îi deservește în funcție de cât cotizează unul și altul, de presa care s-a infectat atât de mult că a uitat cu desăvârșire noțiunea de ”obiectivitate” și mă scoate din minți că ne ocupăm cu toate prostiile astea în loc să ne vedem de treabă, căci sărmana noastră țară are nevoie de reparații, de investiții, de muncă din partea tuturor și noi ne belim ochii la televizoare ca să ne facem păreri în loc să ne facem de treabă. Păreri cu care apoi ne ducem la vot și pe care istoria ni le infirmă sau nu ni le poate confirma.

N-ați vrea să ne apucăm de lucruri serioase care să ne facă un bine tuturor și să nu fie nevoie să ne mai scârbim?

tumblr_m0jd4uElFb1rqfhi2o1_500

Îmi pare rău pentru aceste gânduri negre, până mâine îmi trece și revenim la lucruri mai vesele…


  7 Comentarii

  1. Kriogen   •  

    Foarte bine spus. In ziua de azi tot omu de rand se uita la tv si isi spune parerea fata de altii, prin orice metode posibile, insa niciunul dintre cei care isi spun parerile nu au habar cu ce se mananca politica si cum influenteaza viata oamenilor de rand. Vorbesc si ei ca sa nu adoarma. Eu am renuntat sa ma mai uit la tv de vreo 6 ani, pe simplul motiv ca nu gasesc nimic educational in ce se da la tv.

    • Claudia Tocilă   •  

      as vrea sa dau like, dar nu e cazul… Ma bucur totusi ca ai avut o lectura in asentimentul tau.

  2. Alex   •  

    nu trece mâine. din nefericire… și nu știu dacă se va termina urgia sau cum se va termina. scârba și dezgustul rămân.

  3. Laura   •  

    Da, la fel ma simt si euŞ neputincioasa. Mi-e scarba si sa scriu despre ce se intampla, despre ce cred… mi-e sila ca subiectul pare sa nu se mai schimbe… alte forme, acelasi fond.

  4. Yamasha   •  

    E prea mult can can la tv. S-au politizat toate, e urat…nu mai gasesti nimic k lumea la tv.

  5. Andreea Elena Grigore   •  

    nici noi nu ne mai uitam la stiri Claudia, nici in Spania, nici in Romania. Pentru ce? ca sa ne strice ziua?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *