La Vie en Rose
A bătut un vânticel răcoros ieri, chiar dacă a fost un soare aprig. Asta înseamnă că a fost o plăcere să stai la un Mochacino, la o bere spumoasă și la o caramea oferită de un mim alb. Kilometri am făcut ieri prin Oraș. Ki-lo-me-tri!
Ce-am mai văzut:
N-am mai văzut niciodată așa ceva live. Absolut fascinant!
Ei, kilometri! Încă nu te-am luat la un maraton plimbăristic!
Si, cu ce se mai lauda Orasul? :>
Se lauda cu miros de soc, cu iarba cruda in care Anne Marie nu m-a lasat sa umblu desculta pt ca are fobie de capuse, cu turisti exotici din Venezuela, cu o forforta naucitoare la miezul noptii, cu muzica buna pe strada, cu oameni care danseaza pe mijlocul trotuarului si in supermarketuri (nu, nu eu si Anne, nu, nu :P), cu o statuie cam urata dar care aduce mai multi oameni ca niciodata in fata Muzeului de Istorie, cu vreme potrivit de calda sa umbli in pantaloni scurti si ce fel de bluze vrei, cu terase uschite la care poti in sfarsit sa mananci in aer liber si cu oameni din ce in ce mai veseli. Iar ca sa puna capac, Orasul e atent sa nu faca zgomot decat dupa ce te trezesti tu. De astea… de weekend
Cam laudaros Bucurestiul asta, dar na, asa i-o sedea bine unei capitale. Si asa le-ar sta si locuitorilor sai, daca si-ar apleca mai des ochii, urechile, zambetele si degetele peste culorile lui. Asa cum faci tu, cu rabdare si fara lene. 😀
Cred ca ar fi momentul sa ascultam laudele tututor locurilor pe unde ne aflam