urban-love-chandelle-hazen.jpg

Iubitul meu toxic, București

Când sunt departe de el, gândul îmi fuge mereu la iubitul meu năvalnic și toxic, București.

E un melanj periculos de anonimitate, de frumos și murdar, de cultural și ignoranță, de răutate și miracole. Găsesc pe străzile lui cenușii sau kitchos colorate toate trăirile umane și mă ademenește cu vorbe îndrăznețe. E un iubit cu care am o relație năvalnică, imposibil de stăvilit: m-a cucerit cu măreția lui, cu promisiuni că pot deveni orice îmi doresc eu, fără să fiu legată de trecut, că pot să zburd cu adevărat liberă la adăpostul unei anonimități trecătoare și a unor aparent infinite oportunități. Mă duce și acum în locuri noi și incredibile, în oaze de liniște supremă care răsar din vuietul lui constant, în muzee, în teatre și librării.

urban-love-chandelle-hazen

Și câteodată mă pleznește cu câte-o palmă rece de văd roșu în fața ochilor, uneori pe aceeași stradă.

Aseară, o ambulanță venea cu viteză dinspre Spitalul Sf. Ioan spre oraș. Exact înainte de intrarea spre Carrefour, unde soșeaua mai cască o bandă, ambulanța încearcă să-și facă loc printre mașinile oprite la semafor. Tot rândul se împotmolește în spatele unui Logan și îi fac semne să treacă pe banda care făcea dreapta spre parcare. Mașina se mișcă în loc, dar nu face niciun progres pentru coloană.

În același timp, se întâmplă două scene care m-au țintuit pe trotuar minute în șir: un alt șofer coboară înnebunit și îi cere socoteală celui din Logan. Î se răspunde că se grăbește și dacă întră pe banda din dreapta, apoi nu-l mai lasă nimeni să revină în coloană. ”Uite, mă dau imediat când trece semaforul!”

Aproape simultan, foarte aproape de mine, trece foarte încet ambulanța, urlând din toate luminile. În întunericul situației, văd chipul distorsionat al șoferului dinăuntru care își freacă cu putere obrajii și aproape că smulge volanul de disperare. Putea fi oricine cel pentru care gonea de la spital: cineva drag lui sau cineva drag șoferului care s-a pus împotrivă.

Așa mă torturează uneori Bucureștiul și cei cu care-l împart.


  6 Comentarii

  1. Andrei Bibire   •  

    ooo, Claudia, da` te-ai dezlantuit cu scrisu`, progresezi inspre mai bine constant, bravo; episodul cu ambulanta e doar un fragment din „noua normalitate” de Bucuresti, probabil ai ocazia sa vezi atatea in haosul ala, incat de la la un moment dat incolo, devii imun. Si nu e de bine.

    Un La multi ani cu intarziere pentru ziua ta, facebooku` nu mi-a semnalizat la timp momentul, sa fii sanatoasa si fericita, restul vine de la sine. Keep writing 😉

  2. Claudia   •     Author

    Multumesc, domnule draga! ma bucur ca ti-a placut si primesc si acum urarile :)

    Nu pot deveni imuna decat la micile rautati, la lipsa unor figuri mai prietenoase in anumite cartiere si la aglomeratie (pe care, sa fiu sincera, am ajuns s-o apreciez si chiar sa-mi lipseasca uneori). In rest, la neomenie, la absurditati, la taraneala si nepasare nu sunt imuna si nici nu cred ca voi fi vreodata, oricat de bucuresteanca as incerca sa devin.

  3. Lexa   •  

    „Melanjul periculos” ar caracteriza mai degraba unui amant 😛

    • Claudia   •     Author

      E drept ca iubirea mea suprema e Sinaia si Bucurestiul ar putea deveni amant oricand :) buna observatie daca citesti printre randuri 😉

  4. Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » Mesaje din oraş – Trăieşte! » Gânduri în dezordine

  5. Andreutza Lui Costik   •  

    :*:*:*:*:*:*

Lasă un răspuns către Lexa Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *