shutterstock_108342941

Happy place 1/5

A fost odată ca niciodată un loc care trăiește viu în mintea mea și e unul dintre cele cinci locuri în care evadez când lumea se învârte prea nebunește cu mintea mea. Două sunt la mare – unul conține și o întoarcere în timp, cu tot cu senzațiile trăite acolo, iar trei sunt la munte.

Acesta la care m-am întors astăzi mă însoțește de cel mai mult timp. Atunci când ne-am întâlnit (de fapt, când l-am întâlnit eu, căci e prea maiestuos să-i fi păsat de o copiliță blondă) veneam după o călătorie lungă și istovitoare. Tot ce-mi doream era să ajung la civilizație, să mă așez într-un pat și să-mi îngrijesc o vânătaie la genunchi care nici până în ziua de azi n-a mai fost întrecută în dimensiune, durere și culori.

Umblasem prin hățișuri cu bagajul cel mai mare și mai greu, iar nimeni nu părea să înțeleagă ce rău căzusem dintr-un vârf de deal și că nici nu mai reușeam să calc. Roșcata-cea-înțeleaptă era lângă mine și povestea vrute și nevrute ca să mai uit și să mă ajute să urc. Uitându-mă în urmă, acum înțeleg cum unele momente și amintiri devin motiv recurent pe viață: sentimentul de neputință, sprijinul Roșcatei și apoi evadarea în acest loc perfect după care mă simt mai bine… s-au repetat de atâtea ori, încât tind să cred tot feluri de misticisme despre acest luminiș.

Din pădure, fără niciun avertisment, apare o lumină care te orbește Pădurea e înaltă și deasă, dar se oprește brusc, iar după ultimul arbore totul devine strălucitor și ai nevoie de câteva clipe să te dezmeticești. Apoi îți dorești să nu le fi pierdut pe acestea și să nu te fi privat nicio secundă de perfecțiunea din fața ta: o poiană  mare înconjurată de stânci și pădure, iar ”sub” ea sunt văi până la baza muntelui, direct în lacul de acumulare.

Acest loc există în Munții Ceahlău, se numește Poiana Maicilor și probabil că proporțiile uriașe din amintirea mea sunt hilare, dar nu contează, căci atunci când închid ochii și văd întinderile înmugurite, ascult neliniștea din natură și poate și mirările Roșcatei care nu amuțise ca mine. Și acolo am lăsat o mulțime de gânduri negre căci acest loc, chiar și după 15 ani, încă mi le dizolvă fără urmă.

***

Programul Națiunilor Unite, împreună cu partenerii săi, au realizat un studiu în premieră în România cu următoarea concluzie:

Dacă am gestiona resursele din Munții Carpați conform (păduri, rezerve de apă, turism) conform unui plan eficient, acestea s-ar regenera constant și ar aduce 9 miliarde de euro ăn plus la bugetul țării în următorii 25 de ani. Sunt niște organisme care știu și cum s-o facă, nu vă îngrijorați.

Proiectul ”Pune preț pe natură” vă arată deja cum:

– puteți tăia copaci dacă plantați alții în loc (logic, nu?!)

– cum puteți proteja resursele de apă

– cum se pot bucura românii de parcurile naturale fără să mai polueze și să distrugă, ci doar să se minuneze, dar să plătească un tarif minim de vizitare.

Vă învit să vă plimbați prin Carpați anul acesta, dar înainte de orice, să vedeți ce vă propune proiectul ”Pune preț pe natură” să faceți ca simpli cetățeni. Eu am încredere în voi, știu că sunteți responsabili, dar poate sunt lucruri care să aibă nevoie de reamintire sau să știți unde să trimiteți pe cineva care nu pare chiar convins de sustenabilitate.

Foto: Muntii Ceahlau by Shutterstock


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *