Final de SuperBlog
Sambătă am fost să-i cunosc și eu pe o parte din finaliștii SuperBlog și mi-a plăcut atmosfera de acolo. E ceva ce a început să lipsească din blogosfera ”mai consacrată” și anume o anumită bucurie sinceră și o curiozitate de a te întâlni cu alți bloggeri.
Lista cu toți finaliștii și, implicit, cu toți câștigătorii este aici. Mi-a fost imposibil să citesc tot, au fost peste 1380 de articole scrise în cadrul acestei competiții cu 14 probe. Au fost peste 70 care au participat la toate, ceea ce însemna o anumită disciplină în a scrie despre subiecte care nu le erau mereu aproape de zona de confort.
De asta mi-a plăcut mie SuperBlog: în afară de a fi un exercițiu de disciplină, e unul de creativitate pentru că te ”forțează” să te informezi și să scrii mai tehnic, mai descriptiv sau mai diferit decât ai face-o în mod obișnuit. Iar asta e mereu un lucru bun, indiferent de rezultatele primite de partea bloggerilor sau a brandurilor implicate.
Blogul câștigător aparține Soranei Bordaș – irealia.eu, iar mie mi-a plăcut mult articolul ei despre romance cu Farmec. Na, am și eu voie să fiu subiectivă, dar aici n-a fost cazul
Felicitări tuturor! Eu i-aș felicita în primul rând pe organizatori – îmi imaginez că a fost o muncă enorma, dar s-au descurcat de minune.
Tweet
Ce mă bucur că ți-a plăcut articolul acela! Și mie mi-a plăcut mult, dar eu nu le pot aprecia detașat decat după o vreme mai lungă!
Te salut, cu drag.
Si eu! Felicitari din nou!
Pingback: Recomandarile de vineri – Spring SuperBlog 2013 | Cel mai MINUNAT.EU blog