București–mereu surprinzător

Aș vrea să vă uitați cu atenție la fotografia de mai jos în ordinea pe care v-o indic:

1. În partea stânga e o doamnă în vârstă care a adus într-o găletușă albastră ceva terci cu care să hrănească porumbeii de la Universitate.

2. Foarte frumos, îmi spun, hai să fac o poză pentru că mi s-a părut un moment din acela cum îmi mai dă mie Orașul după o zi grea.

3. După ce am făcut poza, am observat că tinerii din planul îndepărtat râdeau… de mine! În mintea mea s-au scurtcircuitat niște lucruri, gândindu-mă: ”băi nene, nici un sentiment artistic nu te mai lasa Bucureștiul ăsta să trăiești, mereu așa de dur…!” și m-am uitat discret în jos, în speranța că am vărsat ceva pe mine și că nu am ajuns de râsul lumii pentru că mă înduioșează procesul de hrănire a porumbeilor.

4. Acum, dacă priviți cu atenție în poză, veți vedea că între porumbei și tineri sunt două vietăți în mișcare.

Da, de mine râdeau pentru că, uitându-mă în jos, am văzut că eram paravan pentru 3 șobolani care își înnodaseră cozile la picioarele mele.

Doamna dădea de mâncare la porumbei și hoții ăștia le furau terciul de sub nas și îl duceau într-o gaură în Universitate, dar nu veneau toți odată, ci pe rând. Așa că au găsit picioarele blondei căscate mult mai ofertante decât să traverseze perpendicular.

Nu știam că pot sări în înălțime de pe loc și nici că pot fugi 5 metri atingând pământul doar de 2 ori, dar se pare că doar un astfel de moment te poate pune față în față cu puterile tale supranaturale.