Diploma Creativă
O scenă din eterna ″O scrisoare pierdută″. Dacă închizi ochii ca și cum ai fotografia-o cu mintea, rămân în gând personajele cu haine ale epocii sau, poate, reinterpretate în acord cu viziunea regizorului, mobilierul și lampa răsturnată pe jos ca parte a atmosferei cadrului, chiar bijuteriile frivolei doamne.
E doar o scenă. Dar, dincolo de actori și regizori, la povestea ei participă și un designer vestimentar, un architect de interior, un designer de produs, un bijutier și cine știe câți mulți alții. Toți aceștia, cel mai probabil, absolvenți odinioară ai unei facultăți vocaționale. Și dincolo de platourile de filmare, de amenajarea unei locuințe sau chiar a unui mall, în câte alte locuri se întâlnesc discipline creative diverse pentru a construi un tot?
Diploma reunește și în acest an, între 29 octombrie și 1 noiembrie, lucrările de licență și de masterat ale studenților de la facultățile creative din București.
Echipa de arhitecți UNULAUNU, invitată să contribuie la dezvoltarea evenimentul de anul acesta, prin designul de expoziție, renunță la formatul clasic de prezentare a lucrărilor, sortate pe criteriul ramurei de studiu, și vine cu un concept nou ″DIPLOMA: A BODY OF WORK″.
″În realitate nu există un grad de separare, mediul în care și pentru care se creează fiind unul infinit divers și într-o continuă mișcare. Ne-a interesat să descoperim legături inter-disciplinare și să identificăm preocupări comune care transced limitele profesiei. În final, asemenea unui organism, o serie cât mai diversă de membri contribuie, colaborează sau chiar concurează în a îndeplini o singură acțiune-idee”, explică Tudor Vlăsceanu, arhitect, UNULAUNU.
Analizând peste 170 de lucrări, arhitecții au conturat 12 teme comune grupate după cum urmează: ″Celular″, ″Gena altruistă″, ″The god gene″, ″Revoluții″, ″Membrane″, ″Color gene″, ″Mirror neuron″, ″Eredități″, ″Mutații″, ″Descendenți″, ″Transmițători″ și ″Conectori″. Traseul expoziției DIPLOMA 2015 va purta vizitatorul printr-o serie de încăperi tematice, în care fiecare din cele 12 teme va fi reprezentată de o colecție de lucrări independent realizate și unic exprimate și reprezentate.
„Vrem ca această expoziție să nu fie doar o rampă de lansare pentru noi talente, ci și o platformă de comunicare de idei și preocupări între generații și între discipline”, completează Tudor Vlăsceanu.
Campania de comunicare DIPLOMA, semnată de Gavrilă & Asociații, folosește un limbaj al formelor primare, ce reprezintă elementele de bază cu care operează toate disciplinele prezente la DIPLOMA.
“Suntem în proiect pentru că ne place. Ne place și pentru că are și o dimensiune nostalgică, că noi n-am avut parte de așa ceva. Și e o adiție necesară la experiența universitară – te încordezi ca să intri și ai parte măcar de Balul Bobocilor. După care te încordezi patru ani ca să ieși și nimeni nu bagă de seamă. E ca și când te-ai antrena ani în șir dând la perete, după care joci fără spectatori și nu vede nimeni cât de mult ți-ai perfecționat serviciul și reverul. Dar nu e singurul motiv pentru care ne-am implicat. Ni se pare că e un plan deștept de a identifica talente aflate încă în stadiu formativ. Diploma e o inițiativă cu «valoare adăugată» și ne bucurăm să o putem sprijini”, spune Dan Popov, Gavrilă & Asociații.
DIPLOMA, organizată de The Institute, are loc între 29 octombrie și 1 noiembrie la Palatul Camerei de Comert din Centrul Vechi al Bucureștiului (Str. Ion Ghica nr. 4). Expoziția va putea fi vizitată între orele 11:00 și 22:00.
Tweet




