BFlyRelease_Purple300px_wide

Uneori e chiar lupus

Dacă v-ați uitat la Dr House, dintre bolile inexplicabile cu zeci de simptome, o variantă era mereu că ar fi lupus. Până unde m-am uitat eu, n-a fost niciodată lupus deși era (aproape) mereu pe tabla de diagnostic. Asta se întâmpla pentru că lupusul e o boală foarte complexă, ale cărei simptome pot varia foarte mult ca severitate, frecvență și/sau manifestare fiind foarte greu de diagnosticat pe bună dreptate.

10 mai este Ziua Mondială a Lupusului și de aceea am ales să-mi ”îmbolnăvesc blogul” cu reacțiile ciudate pe care le-ați întâlnit la deschiderea lui. Nu ne place să vorbim despre boli, e un mecanism de apărare la care apelăm într-o încercare naivă și superstițioasă de a le ține departe de noi sau de cei dragi. Când vorbim totuși despre ele, mereu o facem cu gândul că nouă sau cuiva pe care cunoaștem nu ni se va întâmpla, de parcă, prin acest fel, ar fi o amuletă împotriva îmbolnăvirii în sine.

Și pentru că nu vorbim despre ele, nu le cunoaștem, deci nu le recunoaștem și acest cerc vicios se închide, din păcate, în a le diagnostica prea târziu. Din nefericire, lupusul devine și diagnostic, în medie, abia după 4 ani și consultarea a mai multor specialiști deoarece are multe simptome care pot fi asociate altor boli, fiind cunoscută ca ”boala cu o mie de fețe”. Însă cunoașterea lor, a factorilor care declanșează boala și asocierii corecte, pot crește calitatea vieții celor afectați. Lupusul e o boală incurabilă încă, însă diagnosticul pus cât mai devreme prelungește semnificativ viața pacienților.

Pe site-ul InfoLupus.ro găsiți toate informațiile pe care ar fi bine să le cunoașteți despre această boală: simptome, factori determinanți, statistici, sfaturi și testimoniale de la cei care se luptă cu lupusul sau de la doctorii care le ameliorează simptomele.

Azi blogul e bolnav de lupus pentru că nu mi-e teamă să vorbesc despre asta, pentru că ar fi de folos tuturor să nu mai lăsați dureri și alte simptome să treacă fără să vă întrebați de ce și pentru că (nu știu cum și cât să accentuez ca să ne intre tuturor în cap) e nevoie de controale regulate la medic, nu doar atunci când nu mai putem. Eu mi-am salvat sănătatea făcând asta (într-o altă problemă, din fericire) și, fără să fiu ipohondră, mă ocup orice fel de durere neobișnuită sau repetitivă cu seriozitate. Avem un singur corp și ca să ne putem bucura de viață cât mai mult, ar fi bine să avem grijă de el, nu doar să-l tratăm în ultima clipă.

PS. Simbolul internațional al luptei împotriva lupusului este fluturele, pentru ca unul dintre simptomele foarte evidente (dar târzii) al bolii este o iritație de-o parte și de cealalta a piramidei nazale, întocmai ca aripile unui fluture.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *