Ca-n viață
Aveți momente în care simțiți că, pentru câteva clipe, toată drama umanității vi se pune-n cârcă? De parcă e responsabilitatea voastră să scapați de toate răutățile? Ca și cum vreți să vă uscați ochii de toate lacrimile pe care le pot plânge toți copiii? Ori să vă îndreptați șalele de la toate ranițele pe care le cară soldații? Sau sacoșele misterioase pe care le târâie după ei bătrânii?
În seara asta o fetiță m-a făcut să ma simt îngreunată de toate câte sunt în lume.
Era îngrijită. Când a urcat în urma mea, n-am crezut merge cu tramvaiul din motivele pentru care o făcea. Avea cei mai sclipitori ochi albaștri și niște codițe bălaie de mare minune. Părul era împletit perfect, dar ochii erau încercănați și nepermis de triști pentru așa un copil de frumos. A așteptat cuminte într-un capăt să se așeze toată lumea și apoi a scos un carton pe care stătea scris chinuit: ”Muritori de foame. Vă rog să mă ajutați.”
Am simțit cum șira spinării îmi era străbătută de un fior rece. Ca atunci când auzi de o tortură. Eram prima lângă ea și și-a îndreptat ochișorii cei triști spre mine. De felul meu nu încurajez cerșetoria și nu prea dau bani, prefer să le dau ceva de pomană. Dar nu de asta avea nevoie ea. I-am făcut semn, și cât m-am eliberat de toți mărunții, am întrebat-o câte una alta. Mi-a zis că e într-a doua, că merge mereu la școală, chiar și când plouă și e frig și că are mai mulți frați. A îndesat toți banii pe care i-am dat și-a plecat să-și mai îndulcească traiul nefericit cu câțiva lei.
Că așa-i în viață: cu suișuri și coborâșuri. Până în seara asta mă bucuram de speranța pe care mi-o dă o Românie diferită, o Românie care răsare, o Românie care iese încetișor la lumină, iar apoi se întâmplă ceva care parcă demontează orice credință.
Și totuși… nu vreau să cred că nu e nimic de făcut sau că nu merită. Nici voi nu credeți, chiar dacă n-o spuneți cu voce tare.
Tweet
Pot să fiu sceptic și să zic că doar ți-a vândut o pvoeste bună, filantropica-style.
Deși.
…Sunt multe de facut…si merita…Important e sa nu inchidem ochii…sa nu intoarcem capul…sa fim oameni…sa actionam cu omenie…>:D<…
Putea să-mi spună orice poveste. Faptul că un copil ajunge să cerșească nu poate fi permis, în nici o societate. Și nu era de etnie rromă sau mai știu eu ce. Era o copilă tristă, indiferent care îi erau motivele.. Înțelegi?
VM ai înțeles perfect acest articol
mulțumesc
Mi se pare o povestioara trista, ca alte sute de povesti similare… Cel mai trist mi se pare ca acesti copii sunt trimisi sa cerseasca de catre parinti, pentru ca sunt sigura ca nu se duc ei de capul lor… Cum poti sa fii parinte si sa faci asa ceva?…
Din pacate, situatia unor familii impinge parintii la gesturi de neimaginat cu privire la educatia si felul de a-si ingriji copiii. Cand cersitul devine singurul mod de a face bani, devine o optiune pentru anumite familii. Statul roman nu poate sustine, din punct de vedere al ajutoarelor sociale (ori din niciun alt punct de vedere de altfel), nicio familie fara venit. In plus acesti oameni nu sunt informati despre alternative care nu tin de stat, acesta fiind incapabil sa-i ajute. Da, este trist, si oameni saraci vor exista mereu, dar este in masura noastra, a tuturor sa-i ajutam pe cat posibil.
lucrurile sunt cum sunt, pentru ca nimeni nu schimba nimic, toti suntem spectatori! asta e si asa va ramane muuuult timp, crede-ma