Zori de zi în 31 august

Într-un articol de la începutul verii menționam că cineva mi-a spus un lucru atât de simplu care m-a pus pe gânduri: răsăritul soarelui e singura certudine de pe Pământ. E sursa de speranță reînnoită permanent, indiferent de ce s-a întâmplat cu o zi înainte. E ceva tulburător în apariția astrului, un sentiment de neabandon, de protecție, o ordine a lucrurilor pe care nu o putem controla, dar care ne duce mereu înainte. Poate că sunt eu într-o perioadă de reconectare la lucrurile simple de tot, însă cine a văzut în vara aceasta un răsărit în solitudine știe despre ce vorbesc.

Zorii zilei aduc negreșit și un moment de reflecție personală, de la lucruri care ne privesc la cele pe care le privim. N-ar fi rău să ne gândim din când în când că soarele răsare la fel peste fiecare dintre noi și suntem la fel de mici în lume, indiferent de importanța pe care ne-o acordăm.

Ultimul răsărit din această vară l-am văzut departe de toate casele pe care le consider acasă și a arătat așa.