Tu ce faci când pleacă el?

Nu când te părăsește, ci când trebuie să plece undeva o săptămână sau două și ai iar timp doar pentru tine, ca atunci când erai single? Nu e o bucurie că pleacă, dar… recunoaște că-ți lipsea un răgaz doar pentru tine ca să te bucuri de micile plăceri vinovate pe care nu le poți împărtăși cu celălalt.

Plăcerile vinovate

1. Filme siropoase.

Nu pot să-l conving (și nici nu vreau) să se uite la reluări din Sex and the City, un film de fete ca Dear John și un clasic ca Pe aripile vântului sau Love Story. Avem gusturi comune, dar să recunoaștem, fetelor, unele filme  în doi sunt compromisuri.

2. Mese după silueta și asemănarea mea

Dacă azi am chef să mânănc doar pepene, asta o să fac și-atât. Nu pepene pentru mine și friptură pentu el.

3. Intense procedee cosmetice

Vopsit păr, vopsit unghii, peeling, mască ciudată de ochi, defrișări, tratamente pentru obraji, experimente de make-up. Ceva ce n-ar înțelege și nici nu trebuie.

4. Muzica

Mie îmi place Alicia Keys, Colbie Cailat și Adele să-mi cânte în surdină. Îmi place Morcheeba când citesc și Goo Goo Dolls când am treabă prin casă. Îmi place și ce ascultă el, dar când sunt singură le ascult pe ale mele fără să cicălesc pe nimeni.

5. Plimbări pe coclauri

Aici e clar că îți plac mai mult plimbările în doi, dar când ești singură poți zăbovi cât vrei într-un loc, să citești tot panoul de la muzeu, să te abați de la traseu, să te răzgândești.

6. Guilty pleasure TV

Am menționat că sunt fan Discovery Travel&Living și ador să uit de mine în timpul unui prea-relaxant program despre mâncare pe Euforia? Nu servesc telenovele, nu-i chiar așa de grav. Dar pot înțelege de ce bărbații nu găsesc nimic interesant la Oprah sau la Martha Stewart, cum nici eu nu rezist mereu pe Dolce Sport.

7. Vorbit la telefon

Taca-taca-taca! Cu mama, cu prietenele, cu colegele de la birou. Pe teme inabordabile când e el de față, o bârfă mică și nevinovată.

În rest, crește frecvența întâlnirilor cu amicii, un film la cinema în gașcă, poate scapi și-o ieșire cu fetele în plus.

Odată revenit, e bine iar. Până la urmă, nu mi-ar plăcea să le fac doar pe astea, pentru că ce e în doi e mult mai distractiv Smile

dancing-home-alone


  14 Comentarii

  1. Tina   •  

    Eu am terminat doua sezoane de lipstick jungle. Deci partea cu filme siropoase…totally agree!:))

    • Claudia   •     Author

      M-am oprit la un episod din serialul asta pe Hallmark (sau cum ii zice acum), in cautarea mea de programe cu gatit, mi-a placut 😀

  2. zoso   •  

    eu, când pleacă el, incerc să ii aburesc prietena pe twitter 😛

  3. Mircea Mester   •  

    Cât e de ciudat dacă mie-mi plac toate chestiile pe care le-ai enumerat mai sus? De cooking TV nu mă satur, la filme mă uit oricum sunt ele iar Sex and the City a fost chiar amuzant.

    Cre’ că tre’ să mă tratez pe undeva…

    • Claudia   •     Author

      Nu, inseamna ca esti un iubit bun pentru Lizu :) Probabil ca ea nu asteapta sa pleci ca sa faca astea, ci le face cu tine. Ori ea are alt set de obisnuinte?

      Si cu mastile pentru fata si oja cum stai? 😛

  4. dadi   •  

    desenez, citesc din cartea mult dorita a fi terminata, imi fac unghiile, ma pensez, chem prietene la mine sa ne uitam la filme romantice, siropoase. merg cu fetele la cumparaturi

    • Claudia   •     Author

      Suna interesant :) shoppingul nu era pe lista, asta pot face in voie si cand e el prin preajma, oricum nu vrea mereu sa fie carat prin magazine.

  5. ihearlights   •  

    De obicei Mircea face toate astea cand Lizu pleaca sa se uite cu baietii la meci 😀

    joking!

  6. Cococucu   •  

    Cand raman singura fac curat, mancare, ma uit la filme, petrec mai mult timp cu sora mea, apoi mi se face dooor si ma gandesc cum ar fi sa facem curat impreuna (de fapt nu, ca nu ne prea potrivim la aranjat chestii prin casa), sa facem mancare (si da! e absolut adorabil si de o inspiratie iesita din comun felul in care combina ingredientele) si sa vedem impreuna un film bun. :)

    • Claudia   •     Author

      Oricum mi-e dor de el, dar din când în când mi-e dor de mine :) Îmi place de mine foarte tare, prima mea relație și cea mai muncită 😛

  7. Andra   •  

    Sunteti simpatici foc. Si eu fac cam aceleasi chestii cand nu e el pe langa mine. :)

    • Claudia   •     Author

      Cred că și voi sunteți simpatici ca noi :) Le facem noi, dar până la urmă, tot e mai bine cu ei :)

  8. Pingback: Gânduri în dezordine » Blog Archive » “Mi-e frică să stau singurică” » Gânduri în dezordine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *