Tineretul din ziua de azi…

Mai aud în stânga și-n dreapta pe câte unul spunând  vechea frază care e pe buzele tuturor celor trecuți de o anumită vârstă… ” Tineretul din ziua de azi are probleme mari de atitudine/e (inserați termen peiorativ aici)/nu mai are respect/nu mai e ca pe vremea noastră.”

Și pe bună dreptate că nu mai sunt la fel: timpurile nu mai sunt aceleași, iar provocările suplimentare cu care se confruntă sunt mai complexe. Să fim serioși: adolescența e suficient de dificilă așa cum e și probabil că așa a fost din totdeauna, însă are rolul ei esențial în evoluție: fără zvâcnirile rebele ale celor care fac cunoștință cu lumea adulților și cu multele nereguli cu care am învățat să facem compromisuri, n-ar exista un aer proaspăt, de progres. În special nevoile celor tineri sunt cele care îi obligă pe cei maturi să inoveze.

Am stat de vorbă cu cineva care a lucrat cu niște adolescenți și, fără să poate fi bănuită de subiectivism, căci această persoană are clar o experiență suficientă ca să nu se lase luată de val, mi-a spus că vede o speranță reală în ei. Și în generația mea și în cea de dinainte s-a simțit ceva proaspăt, dar au fost ușor sacrificate pe altarul tranziției nesfârșite și a efortului de a descoperi lumea câte puțin. Ba apariția televiziunii prin cablu (da, maică, când eram eu mică de tot n-aveam decât TVR), ba internetul prin dial-up, ba prima ieșire din țară abia pe banii tăi, nu împreună cu părinții și tot așa, în timp ce ei au totul deschis și toată lumea le este la un click distanță.

În plus de asta, părinții lor au început să învețe din greșelile celorlalți, poate se descurcă mai bine financiar decât o făceau alți părinți români acum 15 ani sau poate că acum copiii nu mai cresc foarte ”români”, ci ușor globalizați, uniți de aceleași frământări, ocupații, trăiri și concluzii prin internet. E drept, nu sunt la fel de profunzi pe anumite subiecte, nu sunt la fel de orientați către detalii și sunt mult mai nerăbdători, mai greu de mulțumit.

Dar oare… nu sunt oare acestea lucruri la care noi nu ne adaptăm, nu invers? În lumea în care totul devine din ce în ce mai rapid, mai personalizat, mai global și mai specializat… nu suntem noi, cei care ținem de ”cum era odată,”  cei cu probleme de atitudine?

Data viitoare când mai treceți pe lângă un grup de liceeni zgomotoși, priviți-i cu mai multă toleranță: s-ar putea să fie cei care chiar nu mai suportă să fie cei mai în urmă din lumea pe care deja o cunosc și să schimbe ceva profund. Mai avem de așteptat…

Disclaimer: Știu că sunt și mulți care n-au nicio speranță. Like, none whatsoever. Dar toate generațiile au avut uscături, doar că în asta ies mai tare în față ca oricând. Nu-s mai mulți ca ”pe vremea noastră”