Rugby-ul românesc a fost pe val

Cam acum un an de zile am făcut cunoștință cu rugby-ul. Tot la un tweetmeet, tot la un meci România – Spania la care Stejarii au bătut decisiv. Atunci nu prea știam regulile foarte bine, nu înțelegeam toate mișcările de pe teren. Cam cum au fost niște copilași de lângă noi cărora Chinezu le-a explicat cu răbdare regulile de joc și care s-au transformat din niște urlători haotici în niște susținători adevărați. Așa și eu.

De mult nu m-a mai mișcat sportul în felul ăsta. Să-mi țin respirația, să mi se facă inima cât un purice sau să sar incontrolabil în sus la vreun eseu. ”Hai ai noștri!” nu e doar ceva ce zici pe teren ca să dea bine. Te rogi în gând să facă transformarea bine, să nu-i lovească anemicii ăia, să nu scape mingea în aut. Când ești trup și suflet cu echipa ta la unison cu vreo 2200 de oameni din stadion și încă mulți acasă, atunci se vede. Lăsând glumele de stadion la o parte, a fost adevărat că la fiecare intervenție unitară a tribunelor, fie valuri, fie cutremure, Stejarii au marcat câte un eseu. Energia pozitivă a maselor, îndreptată spre același obiectiv mereu dă rezultate.

A fost un moment în repriza a doua când eseurile au venit unul după altul. Și-am fost mândră din cale-afară. Ca și la început când o fetiță încântătoare a cântat imnul și iar mi-am amintit de ce aici mi-e cel mai bine. Că doar ”acasă” pot vedea meciuri cu mii de oameni alături, pot să intonez imnul unei țări prea puțin iubite și mă pot bucura cu ai mei că au câștigat ai noștri.

România vs Spania s-a terminat 64 la 8 și simt că am fost cu adevărat de opt ori mai buni ca ei.

DSC04639

DSC04649

DSC04650


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *