Pe mâinile altora

Nu mai târziu de zilele trecute spuneam cât de multe am învățat de la colegii mei de la spa, că  am fost pusă iar în fața unei noi lecții, care n-are legătură cu formarea profesională, ci cu cea personală.

Ieri am fost la prima mea clasă de Tai Chi. Deși clasa se face de câteva luni aproape, n-am reușit să ajung până acum, preferând mereu o clasă mai activă unde să ard niște calorii și ocoleam grațios această oră. Dar aseară am avut o altfel de dispoziție și am pășit în sala de unde răsuna muzica zen.

Tai Chi-ul este un tip de arte marțiale chinezesc care se axează mai mult pe echilibrarea energiilor și relaxare prin respirație, exerciții ușoare și meditație. Se spune că lucrează foarte mult cu psihicul și astfel înțelegem mai bine cum funcționează trupul nostru în raport cu mintea și cu spiritul. Ceea ce a fost extrem de interesant la acastă clasă e că în afara exercițiilor individuale, am făcut și niște exerciții în doi: mici jocuri sau mișcări care depindeau de partenerul de clasă.

Unul dintre ele a fost mai deosebit și presupunea să îți lipești palmele de partener, să închizi ochii și să îi urmărești mișcarea palmelor fără să știi care va fi următoarea direcție și fără să privești ce intenționează să facă. Și mi-am dat seama că e foarte dificil să mai inițiezi legături de încredere, de abandon, de supunere și de intuiție cu cei din jur, mai ales cu un străin. În afară de faptul că persoana ale cărei mâini le urmăream mi-era perfect străină, m-am lovit de neputința de a mă lăsa condusă de ritmul și direcția pe care palmele ei mi le impuneau fără să simt o mică suspiciune în colțul minții. Dacă face vreo mișcare bruscă? Dacă își duce palma departe și nu mai ajung? Dacă își desprinde pur și simplu palma de a mea?

Într-o lume în care suntem mereu în contact cu ceilalți și în care comunicarea și socializarea sunt cuvinte la ordinea zilei, câți mai avem de fapt legături reale, palpabile cu cei din jur? Câți dintre noi mai avem capacitatea de a prinde instinctiv ritmul mai rapid sau mai lent al celor cu care interacționăm și să ne adaptăm fiecaruia? În câți oameni mai avem încredere ca să ne lăsăm ghidați cu ochii închiși sau măcar cu certitudinea că totul va fi bine în final?