Numele meu este Alina…

In cazul in care va intrebati de ce am prins asa de mult drag de Telefonul Copilului si de ce mi se pare esentiala munca lor acolo, iata una din dovezi:

Drama copiilor institutionalizati, lipsiti de dragostea parinteasca, asa cum este ea exprimata de copii, la 116 111

“Numele meu este Alina si am 10 ani. Ma aflu intr-un centru de plasament de multi ani, nici nu imi aduc aminte de cati… Sunt aici impreuna cu sora mea, Nicoleta, in varsta de 8 ani. In centru este frumos, am 5 colege de camera, dar cel mai bine ma inteleg cu sora mea. Ea imi alina dorul de mama mea, pe care nu am mai vazut-o demult… Vine sa ne viziteze cam de 2-3 ori pe an. Ma bucur mult cand o vad, chiar daca vine pe la noi asa de rar. Cred ca nu poate sa vina mai des, stiu ca nici ea nu are o viata asa de fericita acasa. Cel putin, asa ne-a spus ea.

Sora mea mereu ma roaga sa nu mai plang atunci cand mi-e dor de mama si imi spune ca atunci cand vom fi mari, vom pleca din centru si o vom putea vizita ori de cate ori vrem. Abia astept acea zi! Pana atunci… trebuie sa rezistam. Nu prea avem hainute si jucarii, asa cum au alti copii de varsta noastra. Colegii de la scoala nu prea doresc sa se imprieteneasca cu noi, pentru ca noi nu avem haine asa frumoase si pachetel cu mancare delicioasa. Dar, cu toate acestea, le multumim mult doamnelor de la centru care au grija de noi.

Intr-o buna zi, sper sa reusesc sa plec din centru, impreuna cu sora mea si sa devin medic. Imi doresc sa ajut oamenii, asa cum si ei ma ajuta acum pe mine!”

Alina se afla impreuna cu sora sa intr-un centru de plasament, intr-un mediu sigur, insa lipsit de dragostea parinteasca. Cu toate acestea, este un copil inteligent si cu nevoie de comunicare accentuata. Astfel, Alina ne contacteaza ori de cate ori simte nevoia sa discute cu cineva si are nevoie sa fie inteleasa si sustinuta din punct de vedere emotional.

(Caz preluat la 116 111 de Andra – asistent social, caz editat pentru pastrarea confidentialitatii)

Foto: Child by Shutterstock